Stiri

97% din locuitorii oraşelor europene, expuşi unui aer neconform cu recomandările OMS

2
min
6/7/2023

Mii de morţi premature au fost înregistrate în rândul minorilor şi adulţilor din Europa din cauza poluării aerului.

Cel puţin 1.200 de copii şi adolescenţi mor prematur, în fiecare an, din cauza poluării aerului, a dezvăluit un nou raport al Agenţiei Europene de Mediu (AEM).

Precum în cazul adulţilor, acest tip de poluare este principalul risc de mediu la adesea sănătăţii minorilor şi scade speranţa de viaţă, potrivit studiului realizat în aproximativ 30 de ţări, inclusiv 27 de state membre ale Uniunii Europene.

„Poluarea aerului cauzează peste 1.200 de morţi premature pe an în rândul persoanelor în vârstă de până la 18 ani în Europa şi creşte semnificativ riscul îmbolnăvirii mai târziu, în cursul vieţii”, a subliniat raportul AEM, publicat luni, 24 aprilie şi citat de News.ro.

Citeşte şi: Zonele cu emisii reduse „pot fi considerate restrictive”, dar conduc la „o viaţă mai bună” pentru români

Citeşte şi: Dacă bucureştenii nu conştientizează pericolul, măsurile de restricţionare a traficului 'nu vor funcţiona'

Citeşte şi: Oraşele unde şoferii ar putea avea restricţii de acces sau taxe suplimentare din 2025

Mai mulţi dintre principalii poluanţi ai aerului rămân peste nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), mai ales în Europa Centrală şi de Est, din cauza oraşelor mari, dar şi în Italia, din cauza marilor centrale pe cărbune, potrivit organizaţiei.

În total, 97% din populaţia urbană de toate vârstele a fost expusă în 2021 unui aer neconform recomandărilor OMS, conform raportului AEM.

Un alt raport al AEM din noiembrie 2022 a dezvăluit că cel puţin 238.000 de persoane de toate vârstele au murit prematur în Europa în 2020 din cauza poluării aerului în statele care membre ale AEM – adică UE, Turcia, Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein.

La nivel mondial, şapte milioane de oameni au murit înainte de vreme din cauza poluării aerului, un număr similar al deceselor cauzate de tabagism sau alimentaţia nepotrivită, potrivit OMS.

Citeşte şi: Neneciu: „Nu avem date despre poluarea aerului, nu avem probleme”

Citeşte şi: Doar maşinile electrice vor fi acceptate în Europa  

Citeşte şi: România ‘a pierdut deja competiţia cu alte ţări europene’ pentru producţia de baterii auto electrice

Foto: teksomolika/Freepik