Stiri

România e „un model” datorită populaţiei de lupi. De ce celelalte ţări UE nu au la fel de mulţi

12
min
20/1/2023

România deţine peste un sfert din numărul de lupi din Uniunea Europeană, fapt ce sugerează că ţara noastră se poate încă mândri cu o biodiversitate bogată.

Aproximativ 3.800 de exemplare de lupi trăiesc în România, adică 40% din numărul total al lupilor din UE.   

Pe baza datelor provizorii ale recensământului din 2021, potrivit cărora avem 19 milioane de rezidenţi, populaţia României este echivalentă cu un lup la fiecare 5.000 de români.

„Din acest punct de vedere, România poate fi considerată un model, în special de țările care și-au pierdut de-a lungul timpului acest prădător de top”, a spus Dr. Cristian-Remus Papp, manager departament Specii si Arii Protejate la WWF Romania, pentru Green News.

În ceea ce priveşte densitatea de lupi, în Munţii Făgăraş, de pildă, aceasta este de 2,35 la 10.000 de hectare, semnificativ mai mare decât în statele din Europa de Nord, dar de două ori mai mică decât în Parcul Yellowstone din SUA.

Iar motivele pentru care România trebuie să îşi menţină efectivul de lupi sunt numeroase, potrivit lui Papp. În primul rând, lupii previn răspândirea bolilor şi epizoţiilor, precum pesta porcină africană. Mai mult, lipsa lupului şi a altor animale carnivore provoacă înmulţirea excesivă a erbivorelor, cauzând daune semnificative pădurilor.

Situaţia lupilor din Uniunea Europeană

În total, populaţia de lupi cenuşii în Europa este estimată, în prezent, la cel puţin 17.000 de animale în 28 de ţări, excluzând Rusia.

Mai poţi citi: EXCLUSIV Adina-Eliza Croitoru, climatolog: Poziţia slabă a României într-un top global de mediu e cauzată de politicile ţării

Numărul lupilor este unul foarte scăzut comparativ cu sfârşitul secolului al 18-lea, când specia era încă găsită pe majoritatea continentului, potrivit WWF UE. După anul 1970, populaţia de lupi se restrânsese doar în anumite părţi din Europa de Sud şi de Nord-Est, din cauza lipsei speciilor de pradă, a persecuției sistematice și a reducerii habitatelor. Vânatul a cauzat dispariţia lor şi din majoritatea ţărilor vest-europene până la mijlocul secolului 20.

În Portugalia, de pildă, există doar 250-300 de exemplare de lupi iberici, iar din cauza lipsei animalelor de pradă precum căprioarele, aceştia se văd nevoiţi să atace animalele fermierilor, iar mai apoi sunt persecutaţi din această cauză, potrivit Rewilding Europe.

Mai poţi citi: În doar un an, România a pierdut şapte locuri într-un top care monitorizează eforturile climatice ale statelor poluante

Printre ameninţările cu care se confruntă lupii în Europa se numără accidentele rutiere, uciderea ilegală a lor, activităţile turistice, construcţiile de locuinţe şi dezvoltarea industrială, potrivit Consiliului Europei.

Mai mult, în decembrie 2022, Parlamentul European a votat o rezoluție care diminuează protecția marilor carnivore din Europa, inclusiv lupii.

Persecuţia lupilor este nejustificată, potrivit lui Papp. „Lupul nu atacă oamenii în condiții normale, excepție putând face cazurile în care lupii sunt afectați de rabie, însă, nici în acest caz nu s-au înregistrat atacuri la om. Populația de lupi nu poate crește nelimitat, datorită mecanismelor de reglaj intrapopulational, cum ar fi competiția între haite sau indivizi”, a spus el.

Şi în România sunt ameninţaţi lupii

Provocări sunt şi la nivel national, însă există lucruri care pot fi făcute pentru a menţine populaţia de lupi a ţării şi, odată cu ea, un motiv de mândrie naţională.

„Există numeroase amenințări la adresa lupilor din România, printre care cele mai importante sunt fragmentarea și reducerea habitatelor, competiția cu câinii hoinari, deranjul din habitatele naturale și braconajul.

Lupul trebuie privit ca pe un artizan al ecosistemelor naturale, care aduce numeroase beneficii omului, sub formă de servicii ecosistemice. Gândiți-vă de exemplu, la ce ar fi însemnat căutarea activă și colectarea, respectiv incinerarea carcaselor de mistreți infectaţi cu pesta porcină africană”, a spus Papp.

„Daunele provocate de lup prin prădarea animalelor domestice, a oilor în special, pot fi prevenite și recomandarea ar fi să se insiste mai mult pe mecanismele de prevenție, decât pe cele reactive”, a adăugat el.

Mai poţi citi: Lupii, soluția ca șacalii din Munții Măcinului și din Delta Dunării care se înmulțesc masiv să fie ținuți sub control

Printre măsurile care pot fi luate se numără creşterea populaţiei animalelor considerate a fi pradă şi introducerea câinilor de pază pentru a proteja animalele din ferme.

„Lupul este mai degrabă o binecuvântare pentru țară decât o pacoste. Însă, omul trebuie să învețe cum să împartă același peisaj cu lupul. Iar pentru aceasta, sunt disponibile instrumente care permit prevenirea pagubelor, cum ar fi îngrădirea stânelor cu garduri electrice și utilizarea de câini specializați de pază, din rase autohtone. În acest sens ar trebui mai multă coordonare la nivel național din partea autorităților de mediu, respectiv suport financiar și o mai bună conștientizare”, a concluzionat Papp.

Sursa foto: Flickr/ Cloudtail the Snow Leopard