Temperaturile mult mai ridicate decât de obicei înregistrate pe continentul nostru la începutul anului 2023 ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi, însă există soluţii, potrivit publicaţiei britanice The Guardian.
Opt ţări din Europa au anunţat cea mai caldă zi de ianuarie înregistrată vreodată, fapt ce a produs închiderea pârtiilor de schi sau utilizarea zăpezii artificiale în destinaţii precum Austria şi Franţa, dar şi în Elveţia şi Germania, unde temperaturile au depăşit pe alocuri 20 de grade Celsius.
Luna trecută, activiştii pentru climă din Germania au organizat un protest faţă de utilizarea tunurilor de zăpadă pe pârtiile de schi, atrăgând astfel atenţia asupra cantităţii uriaşe de energie şi apă pe care le consumă instalaţiile, fapt care afectează mediul.
Temperaturile de la începutul acestui an „pot fi văzute ca fiind cel mai extrem eveniment din istoria europeană”, potrivit unui climatolog. Oamenilor le este din ce în ce mai greu să ignore schimbările climatice, care cauzează avalanşe, inundaţii şi chiar înmugurirea copacilor în anotimpul greşit.
Ziua de 1 ianuarie a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor în România, cu temperaturi cu 15-20 de grade mai mari decât normalul perioadei, recordul fiind stabilit de Curtea de Argeş cu 20,6 grade. Nici în alte ţări europene lucrurile nu au stat mai bine. În Polonia, aceeaşi zi a înregistrat temperaturi de până la 19 grade, în locul temperaturii medii de un grad pentru luna ianuarie.
„În urmă cu zece ani, ar fi părut ciudat să vorbim despre temperaturile și vremea extremă la care suntem martori acum în mod regulat. Este înspăimântător că toate acestea se întâmplă cu o creștere cu doar 1,1 grade Celsius peste temperaturile preindustriale”, a subliniat ziarul britanic.
Însă Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) al Organizaţiei Naţiunilor Unite a preconizat mai multe scenarii pentru acest secol, cel mai grav ajungând la o creştere a temperaturilor de până la 5,7 grade Celsius, dacă oamenii nu fac nimic pentru a opri încălzirea globală. Scenariul este bazat pe continuarea creşterii economiei globale prin arderea cărbunelui, petrolului şi gazelor naturale şi o populaţie globală de şi mai multe miliarde de oameni.
În acest sens, The Guardian spune că în Europa „uşa se închide” pentru acţiune climatică, dar „există o cale de scăpare” prin facilitarea folosirii resurselor regenerabile, reducerea emisiilor rezultate din agricultură, îmbunătăţirea modalităţilor de transport şi izolarea locuinţelor.
„Ţările trebuie să îmbrăţişeze oportunitatea cât încă mai e timp”, a concluzionat ziarul britanic.
Sursa foto: Flickr/ Joe Shlabotnik