Stiri

13 spitale din București vor avea stații de epurare

2
min
9/11/2022

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, spune că apa uzată era deversată în canalizare.

13 spitale din București vor avea stații de epurare, anunță primarul general Nicusor Dan, citat de Agenția de presă Rador.

Este vorba despre spitalele Prof. Dr.Th.Burghele, Dr.I.Cantacuzino, Dr.Carol Davila, Colentina, Colțea, Dr. Victor Gomoiu, Nicolae Malaxa, Prof. Dr. Alexandru Obregia, Prof. Dr. Panait Sârbu, Sf. Luca, Sf. Ștefan, Dr. Ion Stoia și Prof. Dan Theodorescu.

Edilul spune că în momentul de faţă, aceste unităţi medicale nu au staţii de epurare, iar apele uzate sunt evacuate în reţeaua de canalizare a Bucureştiului.

„Amplasarea stațiilor va contribui la protejarea sănătății oamenilor, la ameliorarea calității mediului și la diminuarea surselor de poluare. Proiectul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți studiilor de fezabilitate realizării stațiilor de epurare a 13 spitale a fost adoptat în ultima ședință a Consiliului General al Municipiului București”, a  transmis primarul general.

Sursa foto:  Wikimedia Commons/ GuentherZ