Stiri

Cea mai călduroasă zi de 1 ianuarie din istorie, în România! Copacii au înmugurit

2
min
3/1/2023

Oamenii s-au și grăbit să fotografieze fenomenul extrem de rar și să distribuie pozele pe rețelele de socializare.

Duminică, 1 ianuarie, a fost cea mai călduroasă zi de 1 ianuarie din istorie, de când se fac măsurători. De la 162 de stații ANM, la 132 dintre ele s-au înregistrat astfel de recorduri termice.

Temperaturile au fost cu 15-20 de grade mai ridicate decât normalul perioadei, iar recordul zilei s-a înregistrat la Curtea de Argeș, unde termometrele au arătat în prima zi a lui 2023 20.6 grade.

În puține orașe din centrul țării s-au înregistrat temperaturi negative și asta pentru că acolo a fost ceață, o ceață destul de persistentă care a menținut temperaturile destul de coborâte.

Datorită temperaturilor extrem de ridicate, copacii au înmugurit.

Oamenii s-au și grăbit să fotografieze fenomenul extrem de rar și să distribuie pozele pe rețelele de socializare.

Sursa foto: PxHere