Stiri

Kremlinul a ordonat arderea gazelor care în mod normal alimentau Germania prin conducta Nord Stream 1

7
min
1/9/2022

Ambasadorul Germaniei în Marea Britanie a declarat pentru BBC News că ”Rusia arde gazul pentru că nu îl putea vinde în altă parte.”

În timp ce costurile energetice ale Europei cresc vertiginos, Rusia consumă cantități mari de gaze naturale, potrivit unei analize citate de BBC News. Analiza arată că o instalație specială, aflată în apropiere de granița cu Finlanda, arde în fiecare zi o cantitate de gaz estimată la 10 milioane de dolari (8,4 milioane de lire sterline).

Experții spun că, anterior, respectivele cantități de gaze ar fi fost exportate în Germania.

Ambasadorul Germaniei în Marea Britanie a declarat pentru BBC News că ”Rusia arde gazul pentru că nu îl putea vinde în altă parte.”

Citește și: Seceta din Europa, cea mai gravă din ultimii 500 de ani, potrivit Comisiei Europene

Oamenii de știință sunt îngrijorați de volumele mari de dioxid de carbon și funingine pe care le creează, care ar putea accelera topirea gheții arctice. Analiza realizată de Rystad Energy indică faptul că aproximativ 4,34 milioane de metri cubi de gaz sunt arși zilnic de către flacără.

Acesta provine de la o nouă instalație de gaz natural lichefiat (GNL) de la Portovaia, la nord-vest de Sankt Petersburg.

Citește și: Monitorizarea pădurilor, obiectiv strategic pentru Comisia Europeană. Cum arată noul cadru

Primele semne că ceva nu este în regulă au venit de la cetățenii finlandezi, care au observat o flacără mare la orizont la începutul acestei veri. Portovaya este situată în apropierea unei stații de compresie la începutul gazoductului Nord Stream 1, care transportă gaz pe sub mare către Germania.

Livrările prin conducta au fost reduse de la jumătatea lunii iulie, rușii dând vina pe probleme tehnice pentru această restricție. Germania spune că a fost o mișcare pur politică în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Însă, începând din iunie, cercetătorii au observat o creștere semnificativă a căldurii emanate de instalație – despre care se crede că ar fi cauzată de arderea gazelor naturale.

Sursa foto: Picryl