Smart City

În comuna Florești din Cluj a fost instalată a treia stație de pubele inteligente

3
min
23/5/2022

Primarul comunei spune că prin această inițiativă vrea să genereze o schimbare de mentalitate a locuitorilor din Florești.

Bogdan Pivariu, primarul din Florești, a anunțat că a fost instalată pe o stradă din comună cea de-a treia stație de pubele inteligente, după ce primele două au fost montate în toamna anului trecut.

Edilul spune că, prin această inițiativă, dorește să facă o schimbarea privind mentalitatea, ca oamenii să nu mai spună că „merge și așa”, iar oamenii să realizeze că este responsabilitatea fiecăruia de a păstra curățenia în spațiile publice: „A fost instalată și a treia stație de pubele inteligente, pe strada Cetății din Florești, după primele unități montate în toamna anului trecut pe strada Avram Iancu în apropierea Primăriei, respectiv strada Stejarului, în stația CTP.

Citește și:
Cât poluează un avion pe ruta București - Cluj?

Industria băuturilor se plânge că planurile Comisiei Europene afectează reciclarea sticlelor de plastic

Dorința noastră este să schimbăm mentalitatea celor care cred «că merge și așa» și că deșeurile aruncate oriunde la întâmplare nu sunt responsabilitatea nimănui. Este obligația fiecărui membru al comunității, prin exemplul personal și cel al familiei și prietenilor să progresăm.

Educația și bunul simț trebuie să ne oblige la respect reciproc și respectarea locului în care trăim”, a anunțat primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu.

Sursa foto: Facebook / Bogdan Pivariu