Această cantitate de gaz carbonic poate fi absorbită într-un de 250 de copaci.
Gazele cu efect de seră emise de aeronave la nivel mondial au crescut cu 130% în ultimele două decenii. Uniunea Europeană lucrează cu Organizația Internațională a Aviației Civile pentru a implementa o măsură globală, cunoscută sub numele de Corsia, conform căreia companiile aeriene și-ar putea compensa emisiile investind în proiecte ecologice, de exemplu prin plantarea copacilor.
Ce cantitate de emisii CO2 produc avioanele?
Avioanele care decolează de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București parcurg pe calea aerului 316 km pentru a ateriza pe aeroportul din Cluj. Consumul de combustibil și emisiile de CO2 pe această rută variază în funcție de tipul aeronavei.
Conform Master Planului General de Transport al României, cel mai poluant avion pe această rută este Boeing 737-300 care are o capacitate maximă de 134 de locuri.
Pentru transportul acestui număr de persoane avionul consumă 1.869 de kilograme de combustibil și produce 5.887 kilograme de emisii de dioxid de carbon. Ceea ce înseamnă că pentru transportul fiecărui pasager se produce 43,93 de kilograme de CO2, adică 0,14 kg pe kilometru.
Citește și: ANALIZĂ Către independență energetică printr-un sistem 100% regenerabil, în 6 pași
Pe locul secund se clasează avionul Airbus A 318. Acesta consumă 1.724 kilograme de combustibil pentru transportul a 120 de pasageri. În urma acestui transport rezultă 5.430 de kilograme de emisii CO2. Calculele arată că pentru transportul fiecărui pasager se produce 42,25 kilograme de emisii de gaz carbonic, echivalentul a 0,13 kg/pasager/km.
Cel mai puțin poluante sunt avioanele ATR 72-500. Acestea folosesc o cantitate de 617 de kilograme de combustibil pentru a transporta 68 de pasageri pe cei 316 km de la București la Cluj. De la decolare până la aterizare produce o cantitate de 1.945 kilograme emisii CO2. Adică, 28,6 kilograme de emisii CO2 pentru fiecare pasager, mai exact 0,09 kg/pasager/km.
Consumul de combustibil în aviație, respectiv emisiile de CO2 pentru un anumit zbor pot varia în funcție de condițiile meteo, planul de zbor aprobat, nivel de zbor, încărcătură și caracteristicile tehnice.
Măsura CORSIA
Industria aeronautică a stabilit în anul 2008 de a reduce consumul de combustibil per pasager cu 1,5% pe an până în 2020, dar și de a reduce până în 2050 emisiile nete de CO2 cu 50% față de nivelurile din 2005.
Totodată, Uniunea Europeană lucrează cu Organizația Internațională a Aviației Civile pentru a implementa o măsură globală, cunoscută sub numele de CORSIA, conform căreia companiile aeriene și-ar putea compensa emisiile investind în proiecte ecologice, de exemplu prin plantarea copacilor. Măsura se aplică doar zborurilor internaționale și funcționează voluntar până în 2026.
Citește și: Industria băuturilor se plânge că planurile Comisiei Europene afectează reciclarea sticlelor de plastic
Programul CORSIA la care au aderat voluntar 81 de state este implementat în trei etape. Prima etapă prevede ca începând cu anul 2019, operatorii aerieni care depășesc 10.000 tone de CO2/an la zborurile internaționale trebuie să raporteze emisiile pe baza consumului efectiv al flotei lor.
Cea de-a doua etapă care a început în anul 2021 și va fi implementată până în 2026 prevede ca doar zborurile dintre cele 81 de stat voluntare vor fi supuse unor compensări de carbon.
Ultima etapă care va fi implementată în perioada 2027-2035 prevede ca toate zborurile să fie supuse unor compensări de carbon. În acest context, CORSIA va crea o cerere semnificativă pentru biocombustibili.
Sursa foto: Piqsels