Smart City

Bucureştenii vor putea colecta separat pe cinci fracţii în Sectorul 1

3
min
6/7/2023

Bucureştenii vor putea colecta separat pe cinci fracţii în sectorul 1.

Clotilde Armand, primarul sectorului 1 din Capitală, a anunţat că locuitorii vor putea separa sticla de hârtie/carton, plastic/metal, deşeuri reziduale şi bio-deşeuri cu ajutorul unui sistem „ultramodern”.

„Am lansat aseară în Sistemul Electronic de Achiziții Publice procedura de atribuire a contractului de furnizare a echipamentelor de colectare separată a deșeurilor a cărui valoare totală estimată este de 183.765.454,16 lei fără TVA. Se vor realiza 940 de puncte de colectare, dintre care 698 de supraterane și 242 subterane, fiecare cu colectare pe 5 fracții. La acestea se adaugă cele două puncte de colectare subterană instalate deja pe străzile Pajurei nr. 14 și Pajurei nr. 3-5, în cadrul programului pilot”, a spus Armand.

Citeşte şi: Zeci de containere îngropate vor fi instalate în Bucureşti

„Prin implementarea acestui amplu program de amenajare a punctelor de colectare separată a deșeurilor pe cinci fracții vom crește considerabil gradul de colectare separată a deșeurilor reciclabile, contribuind la atingerea țintelor de reciclare, vom elimina mirosul neplăcut de gunoaie și vom crește crește gradul de curățenie. Altfel spus, vom proteja mediul pentru a apăra sănătatea locuitorilor și a crește calitatea vieții în Sectorul 1”, a adăugat primarul pe pagina sa de Facebook.

Printre dotările platformelor de colectare separată se numără un sistem electronic de avertizare a gradului de umplere a containerelor cu transmiterea datelor la distanţă, panou fotovoltaic pentru alimentarea cu energie şi sistem de supraveghere video pentru punctul de colectare.

Armand a precizat că fiecare container subteran arată dacă tipurile de deşeuri sunt sau nu amestecate între ele.

Citeşte şi: Trei centre de colectare a deşeurilor vor fi construite în Ilfov

„Contractul include şi un centru de monitorizare date şi un sistem de trasabilitate a deşeurilor integrate. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 17 iulie. Îmi doresc ca, în cel mai scurt timp posibil, să implementăm un Sectorul 1 acest sistem ultramodern de colectare separată a deșeurilor care va corespunde atât legislației europene în domeniu cât și nevoilor comunității locale”, a concluzionat aceasta.

Foto: Clotilde Armand/Facebook