Stiri

"România Schimbă PET-ul cu biletul", campanie de reciclare națională: duci cinci ambalaje, primești un bilet de transport în comun

8
min
16/9/2022

Campania are ca obiective încurajarea folosirii transportului public şi promovarea colectării separate a deşeurilor care vor fi ulterior transformate în noi resurse.

"România Schimbă PET-ul cu biletul", este campania care se adresează locuitorilor din Bucureşti şi din alte 65 de oraşe din toate judeţele ţării, cu ajutorul căreia pot călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul a cinci deşeuri de ambalaje predate, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe pagina de Facebook.

6.000 de bilete contra a trei tone de ambalaje

"Campania "Schimbă PET-ul cu biletul" are rezultate foarte bune şi este un adevărat succes în rândul locuitorilor marilor oraşe unde deja a fost implementată şi aici mă refer la cei peste 6.000 de locuitori din Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara, Buzău, Galaţi, Sibiu, Oradea şi Baia Mare, care au colectat peste 3.000 de kg de deşeuri şi au călătorit cu transportul în comun în fiecare zi de vineri.

Citește și: Seceta din Europa, cea mai gravă din ultimii 500 de ani, potrivit Comisiei Europene

Campania <Schimbă PET-ul cu biletul>, care face parte şi din Programul Naţional Vinerea Verde, iniţiat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, are ca obiective încurajarea folosirii transportului public şi promovarea colectării separate a deşeurilor care vor fi ulterior transformate în noi resurse.

Totodată, campania are şi un obiectiv social, acela de a accesibiliza transportul public. Practic, cetăţenii vor veni cu cinci PET-uri/doze/sticle la unul dintre magazinele Kaufland şi vor primi în schimb un bilet cu două călătorii pentru mijloacele de transport în comun", a declarat secretarul de stat din MMAP, Dan Ştefan Chiru.

"Vinerea Verde"

Iniţiativa aparţine Asociaţiei Act for Tomorrow şi Kaufland România, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul programului "Vinerea Verde".
Persoanele interesate să participe la această campanie pot introduce cinci PET-uri sau doze de aluminiu în aparatele de colectare, în parcările magazinelor Kaufland din oraşele participante şi vor primi un bilet de autobuz cu două călătorii/valabil 24 de ore.

Citește și: Monitorizarea pădurilor, obiectiv strategic pentru Comisia Europeană. Cum arată noul cadru 

Campania se va desfăşura în intervalul orar 9.00 - 17.00, iar ambalajele permise sunt: PET-uri între 0,5 litri şi 2,5 litri - de la orice produs, orice culoare, orice formă; doze de aluminiu de la băuturi, între 0,25 - 0,5 litri; sticle de sticlă - între 0,25 şi 0,5 litri.

O persoană va beneficia de două călătorii o singură dată, indiferent câte deşeuri colectează. Cupoanele de la aparat se păstrează pentru primirea biletelor, iar în baza acestora există o reducere de 10% la anumite produse.

Fiecare persoană care va aduce deşeuri va fi înregistrată, astfel încât să poată fi înregistrate biletele (nume, prenume, e-mail/telefon).