Stiri

Cupa Titan la caiac-canoe este deschisă pentru practicanții de caiac și dragon boat, sportivi de performanță și amatori

9
min
23/8/2022

Competiția este una cu tradiție în București și se adresează atât sportivilor de performanță, cât și sportivilor amatori.

Asociația Club Sportiv Nautic Titanii anunță Cupa Titan la caiac-canoe, ediția de toamnă 2022, care va avea loc pe 10 septembrie, pe lacul Titan din parcul Alexandru Ioan Cuza, București. 

Evenimentul include, la fel ca la ediția anterioară din luna iulie, curse de dragon boat pentru sportivii de performanță, dar și pentru persoanele vulnerabile. În cadrul cursei Imunis echipajele vor fi alcătuite exclusiv din persoane supraviețuitoare de cancer de sân.

Competiția are un pronunțat aspect ecologic: încurajăm concurenții să aducă recipiente reutilizabile pentru hidratare, reciclăm selectiv deșeurile, iar la final amatorii vor putea participa la igienizarea lacului Titan din caiace.

Citește și: FOTO Parcul Regele Mihai, afectat de secetă, abandonat de Primăria Capitalei

Evenimentul include 4 categorii de concurs:

1. Caiac sprint 2000 m, pentru sportivii de performanță din următoarele categorii, masculin și feminin: K1 U12, K1 cadeți (13-14 ani), K1 juniori 2 (15-16 ani), K1 juniori 1 (17-18 ani) și K1 seniori (19-35 ani);

2. Caiac sprint 1000 m, pentru sportivii de performanță din categoria K1 master (35 ani +);

3. Caiac tură amatori, 1000 m, K1 tura open, 19 ani +, masculin si feminin;

4. Dragon Boat, 200 m, care include:

Cursa Imunis, echipe de 10 persoane, toboșar și cârmaci,

Cursa open mixt, 19 ani +, echipe de 10 persoane, toboșar și cârmaci.

Înscrierea la toate categoriile de concurs este gratuită, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Formularul de înscriere, programul și toate detaliile evenimentului se găsesc pe pagina competiției, aici

Cupa Titan a fost creată pentru a promova și dezvolta comunitatea de caiac-canoe din zona București, oferind posibilitatea sportivilor de performanță de a-și testa nivelul de pregătire pentru campionatele naționale.

În același timp, cursele dedicate sportivilor amatori au ca scop creșterea popularității acestei discipline sportive în rândul publicului larg, prin promovarea beneficiilor pe care le oferă.

Citește și: Pentru cele peste 15.000 de PET-uri și doze de aluminiu colectate de participanții la Electric Castle, Lidl România donează 200.000 de lei pentru renovarea castelului Bánffy din Bonțida

Astfel, competiția încurajează mișcarea în aer liber și practicarea sportului pentru persoanele vulnerabile, promovând o atitudine responsabilă față de mediul înconjurător. 

Caiac-Canoe este un grup de sporturi nautice care se practică cu ambarcaţiuni uşoare, ce folosesc diferite tipuri de vâsle nefixate. Caiacul este un sport care dezvoltă echilibrul, forța, îndemânarea, capacitatea de efort și atenția distributivă.

Dragon Boat este o barcă lungă de 12 metri, în care vâslesc 10 sau 20 de persoane, coordonate de un toboșar și ghidate de un cârmaci. Este un sport de echipă care dezvoltă echilibrul, forța, îndemânarea, sincronizarea și atenția distributivă. 

Cupa Titan face parte din “Campioni în caiac - Titan”, proiect finanțat de Primăria Sectorului 3, prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.