Solutii

Petiţie pentru oprirea arderii ilegale a deşeurilor în Bucureşti şi Ilfov

4
min
10/4/2024

Sute de locuitori ai Municipiului Bucureşti au semnat o petiţie prin care cer oprirea „arderii ilegale a deşeurilor care are loc în şi în jurul oraşului”.

Poluarea aerului este o cauză majoră de deces prematur şi boli pulmonare şi cardiovasculare, inclusiv cancer pulmonar şi accident vascular cerebral, conform Agenţiei Europene pentru Mediu.

În weekend, aplicaţiile de monitorizare a calităţii aerului au arătat valori uriaşe de poluanţi, în special după lăsarea serii şi pe timpul nopţii. Petiţia menţionează însă că depăşiri „enorme” ale limitelor maxime recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii au loc „constant” în Capitală.

„Noi, cetățenii Municipiului București, capitală europeană, suntem victima unor încălcări grave a dreptului la sănătate publică, ca urmare a aerului extrem de poluat pe care îl respirăm. Cauza principală, de care autoritățile competente evită să vorbească, dar pe care noi nu ne temem să o expunem, este arderea ilegală a deșeurilor care are loc în și în jurul orașului. Arderile au loc cu regularitate, în special seara, după orele 18. Dovada este atât fumul vizibil, cât și mirosul toxic, înecăcios, care pune în pericol sănătatea fizică și psihică a cetățenilor”, arată petiţia, care subliniază că statul este obligat prin lege să protejeze sănătatea oamenilor.

Prin petiţie, semnatarii solicită oprirea imediată a arderii ilegale de deşeuri în Bucureşti şi Ilfov, dar şi intensificarea controalelor Gărzii de mediu şi ale celorlalte autorităţi care pot identifica în timp real şi pot sancţiona aceste infracţiuni.

Totodată, petiţia solicită depolitizarea Gărzii de Mediu şi recrutarea de specialişti în domeniu, dar şi comunicarea publică a măsurilor adoptate pentru a rezolva problemele semnalate de populaţie.  

Incendierea deșeurilor reprezintă infracțiune sancționabilă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, potrivit legii.

Petiţia, adresată Gărzii Naţionale de Mediu, Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti şi Consiliului Judeţean Ilfov, poate fi semnată aici.

Garda Naţională de Mediu, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi Consiliul Judeţean Ilfov au fost contactate de Green News pentru replică.

Într-un răspuns transmis către Green News, reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) au spus că responsabilitatea legală pentru stabilirea cauzelor poluării şi pentru sancţionarea ei îi revine Gărzii Naţionale de Mediu, inclusiv în cazul operatorilor economici reglementaţi.

Totodată, aceştia au adăugat că Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București (DGPLCMB) controlează activităţi desfăşurate în Capitală care nu respectă mediul. În 2023, reprezentanţii Direcţiei au aplicat o amendă în valoare de 25.000 lei, iar în anul 2024 o alta în valoare de 30.000 lei. De asemenea, aceştia au aplicat sancțiuni pentru arderea deșeurilor pe șantiere, potrivit PMB.

Pe lângă aceste autorităţi, Primăria a menţionat că şi poliţiile locale ale sectoarelor 1-6 au responsabilităţi „similare cu DGPLCMB în domeniul calității aerului”.

În ceea ce priveşte măsurile pe care Primăria intenţionează să le implementeze pentru a rezolva problema arderii deşeurilor, reprezentanţii instituţiei au spus pentru Green News că Direcția de Mediu, prin Serviciul Monitorizarea Calității Mediului, monitorizează calitatea aerului cu ajutorul autolaboratorului PMB.

Astfel, PMB poate evalua potenţialele surse care prezintă probleme de mediu, precum traficul rutier, depozitele de deşeuri, CET-urile, activităţile industriale şi şantierele de construcţii. Totodată, reprezentanţii PMB consideră că o colaborare între Primărie şi instituţiile abilitate de lege să efectueze controale şi să ia măsuri este vitală pentru îmbunătăţirea calităţii aerului.

„Primăria Municipiului București are obligația întocmirii Planului integrat de calitatea aerului/planului de menținere a calității aerului. Menționăm că aceste planuri reprezintă seturi de măsuri cuantificabile din punct de vedere al eficienței lor, pe care titularul/titularii de activități ce se desfășoară pe teritoriul Municipiului București trebuie să le ia, astfel încât să se asigure reducerea emisiilor de poluanți proveniți de la principalele surse de emisie din București și Ilfov, traficul rutier, încălzire rezidențială și activitățile reglementate de autoritățile de mediu”, a adăugat Direcţia de Presă a PMB.

Foto: Green News