Stiri

Lacul Nuntași, secat în cursul verii, se umple din nou cu apă

3
min
10/11/2020

Prin decolmatarea unui canal și o serie de lucrări, lacul începe din nou să fie alimentat cu apă din ochiurile din jur.

Lacul Nuntași este situat în Biorezervația Deltei Dunării și este cunoscut pentru resursele sale de nămol sapropelic. În vara acestui an a secat, fenomen întâmplat pentru prima dată în existența sa. Luciul de apă de pe cele 851 de hectare a dispărut în mai puțin de două luni, așa cum au constatat specialiștii Administrației Bazineale de Apă Dobrogea-Litoral. Odată cu secarea lacului, stațiunea balneoclimaterică Băile Nuntași din Județul Constanța, renumită pentru calitățile terapeutice, a rămas în paragină.

Vestea bună este că autoritățile au decolmatat un canal care făcea legătura între ochiurile de apă din jur și albie, iar acum lacul acum se umple din nou. Procedura de umplere va fi una îndelungată și se va extinde pe aproximativ doi ani de zile, iar pentru ca procesul să fie complet vor fi necesare și precipitații. Lacul este o lagună formată într-un fost golf de natură tectonică, având o concentrație ridicată de săruri. Până acum au fost decolmatate aproximativ 3 kilometri de canale, lucrările fiind îngreunate pe unele tronsoane din cauza solului umed și a riscului de prăbușire peste utilaje.

Înainte de secare, lacul avea o adâncime de 50 cm, iar acum s-a umplut până la cota de 5-10 cm, dar doar pe jumătate din suprafața totală. Biologii speră ca flora și fauna să se refacă până la primăvară, o parte dintre cele 70 de specii de păsări specifice Deltei Dunării fiind deja observate pe lac.