Smart City

Insula Astypalea, din Grecia, ar putea avea numai mașini electrice

3
min
6/11/2020

Statul grec se angajează să pună la dispoziție șase milioane de euro pentru a încuraja retragerea autovehiculelor vechi.

Grecia şi Volkswagen au anunțat că au semnat un acord pentru „decarbonificarea” insulei Astypalea din Marea Egee, printr-o flotă de automobile în totalitate electrice. Denumit „Smart and sustainable island” („Insula inteligentă şi durabilă”), acest proiect îşi propune să înlocuiască autovehiculele care circulă în prezent pe această insulă cu o mie de automobile electrice Volkswagen. Pe Astypalea trăiesc 1.300 de persoane, dar ajung în vizită, în fiecare an, circa 72.000 de turişti.

Statul grec se angajează să pună la dispoziție șase milioane de euro pentru a încuraja retragerea autovehiculelor vechi, în timp ce Volkswagen va oferi vehicule la prețuri mici locuitorilor sau antreprenorilor din Astypalea.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a indicat că „Astypalea ar trebui să devină un model de dezvoltare durabilă nu numai la nivel național, ci și la nivel european și global”Decizia Volkswagen de a investi în Grecia reprezintă un vot de încredere pentru perspectivele de dezvoltare din Grecia”, a spus oficialul.

Guvernul conservator condus de Mitsotakis, la putere de mai bine de un an, dorește să atragă investitori străini pentru repornirea economiei țării, încă în convalescență după criza financiară profundă pe care a traversat-o țara (2010-2018). În octombrie, el a semnat cu gigantul american Microsoft un acord de investiții de până la un miliard de euro pentru construcția unei infrastructuri pentru stocarea în "cloud" în zona metropolitană a Atenei.