Stiri

Aproape jumătate din speciile de păsări sunt în declin la nivel global

7
min
30/9/2022

Organizaţia BirdLife prezintă o imagine ”profund îngrijorătoare” în raportul său pe 2022 asupra stării populaţiei de păsări în lume.

Aproape jumătate din speciile de păsări sunt în declin la nivel global, iar una din opt este ameninţată cu extincţia sub presiunea în special a agriculturii, a exploatării forestiere şi a schimbărilor climatice, avertizează un raport de referinţă publicat miercuri de ONG-ul internaţional BirdLife, potrivit AFP.

O specie de păsări din opt este ameninţată

Organizaţia prezintă o imagine ”profund îngrijorătoare” în raportul său pe 2022 asupra stării populaţiei de păsări în lume.

”O specie de păsări din opt este ameninţată cu extincţia, iar starea populaţiilor de păsări la nivel global continuă să se deterioreze: speciile se apropie mai rapid de extincţie”, a precizat BirdLife.

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

Majoritatea speciilor care nu sunt încă ameninţate sunt la rândul lor în declin. Astfel, populaţiile a 49% din specii (echivalentul a 5.412) sunt în declin, 38% (4.234) sunt stabile şi doar 6% (659) sunt în creştere.

Aceste cifre arată o accelerare în comparaţie cu cel mai recent raport publicat în urmă cu patru ani. În 2018, circa 40% dintre specii apăreau în declin.

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc

”Declinul nu se limitează la speciile rare şi ameninţate. Populaţiile din anumite specii comune şi larg răspândite se confruntă, de asemenea, cu un declin rapid”, a precizat BirdLife.

Cauze: agricultura, exploatarea forestieră

Această criză este provocată de mai mulţi factori, aproape toţi legaţi de activitatea umană: agricultură, exploatare forestieră, specii exotice invazive, vânătoare şi schimbări climatice. Cea mai importantă ameninţare este extinderea şi intensificarea agriculturii: păsările suferă din cauza pierderii habitatului, a toxicităţii pesticidelor şi a diminuării hranei disponibile.

”Presiunile cu care se confruntă în prezent păsările şi, într-o măsură mai mare biodiversitatea, sunt mai semnificative şi mai diverse ca niciodată”, a subliniat Patricia Zurita, directoare generală a BirdLife International, în prefaţa raportului.

Sursa foto: PxHere