Stiri

Amenzile pentru încălcări de lege în Delta Dunării, mărite și de 500 de ori, până la 50.000 de lei

12
min
30/9/2022

Tanczos Barna spune că amenzile erau mici și neactualizate din anul 2011.

Amenzile pentru sancţiunile identificate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au fost majorate până la 15.000 lei pentru persoane fizice şi până la 50.000 lei pentru persoane juridice, potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobate joi de Executiv.

Amenzile, neactualizate din anul 2011

"Prin înăsprirea sancţiunilor în Delta Dunării urmărim descurajarea încălcării prevederilor legale în vigoare. Amenzile erau mici, neactualizate din anul 2011. Respectarea legislaţiei este obligaţia fiecăruia dintre noi, trebuie să dăm dovadă de un comportament responsabil faţă de natură şi mediul înconjurător.

Acţiunile noastre pot avea un impact negativ asupra biodiversităţii ducând chiar la compromiterea sau pierderea unor habitate naturale", a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos.

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) Hotărârea de Guvern privind actualizarea limitelor amenzilor prevăzute la art. 13 din Legea nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

De la 100 la 50.000 de lei

Într-un comunicat al ministerului de resort, sunt menţionate şi câteva exemple, respectiv: executarea lucrărilor de amenajare şi construcţie, de orice natură ar fi ele, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei sau cu încălcarea condiţiilor prevăzute în acestea se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (2.000 lei cuantum vechi) la 10.000 lei (6.000 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei (4.200 lei cuantum vechi) la 50.000 lei (12.500 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice.

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc 

De asemenea, intrarea persoanelor şi pătrunderea mijloacelor de transport navale ori rutiere în locurile de cuibărit, distrugerea cuiburilor sau a locurilor de cuibărit, precum şi recoltarea ori distrugerea ouălor păsărilor sălbatice, se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (35 lei cuantum vechi) la 10.000 lei (100 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei (50 lei cuantum vechi) la 50.000 lei (150 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice; intrarea persoanelor şi pătrunderea mijloacelor de transport navale sau rutiere neautorizate în zonele strict protejate, cu amendă de la 5.000 lei (35 lei cuantum vechi) la 10.000 lei (100 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei (50 lei cuantum vechi) la 50.000 lei (100 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice.

Nici fotografiatul nu a scăpat

Potrivit MMAP, nerespectarea regulilor de navigaţie şi circulaţie pe teritoriul rezervaţiei se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei (250 lei cuantum vechi) la 5.000 lei ( 700 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice şi de la 10.000 lei (320 lei cuantum vechi) la 15.000 lei (1.000 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice; debarcarea pasagerilor sau turiştilor la mal natural, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, care vor fi anunţate Administraţiei Rezervaţiei, cu amendă de la 3.000 lei (70 lei cuantum vechi) la 6.000 lei (200 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei (100 lei cuantum vechi) la 50.000 lei (250 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice.
Şi pentru camparea în afara zonelor aprobate sau în altfel de condiţii decât cele autorizate, precum şi pentru nerespectarea regulilor stabilite pentru utilizarea zonelor de campare se aplică amenzi de la 3.000 lei (70 lei cuantum vechi) la 6.000 lei (200 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei (100 lei cuantum vechi) la 50.000 lei (250 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice.

Nu în ultimul rând, fotografierea sau filmarea în scop comercial, fără actele de reglementare emise de Administraţia Rezervaţiei ori cu încălcarea prevederilor acestora sunt sancţionate cu amendă de la 3.000 lei (70 lei cuantum vechi) la 6.000 lei (200 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei (100 lei cuantum vechi) la 50.000 lei (250 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice.

Sancțiuni în concordanță cu alte reglementări

Totodată, proiectul de act normativ vizează ca sancţiunile prevăzute de Legea nr. 82/1993 să fie în concordanţă cu contravenţiile prevăzute la art. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, săvârşirea faptelor specifice Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" se sancţionează raportat la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, fără a depăşi limitele prevăzute de aceasta.

Sursa foto: Wikimedia Commons/ Ioan Cepaliga