Stiri

Amenzi mai mici pentru primăriile care nu organizează colectarea selectivă a deșeurilor decât pentru persoanele fizice - proiect de lege al Ministerului Mediului

2
min
18/9/2020

Amenzile pentru firme și persoane fizice sunt între 20.000 - 40.000 de lei, iar pentru primării între 5.000 - 15.000 de lei.

Primăriile vor plăti amenzi modice, cuprinse între 5.000 și 15.000 de lei, dacă nu vor respecta obligația de a organiza colectarea selectivă a deșeurilor sau nu vor atinge țintele de reciclare a deșeurilor, citează g4media.ro un document al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Prevederea apare într-un proiect de lege pus în dezbatere de Ministerul Mediului, al cărui scop declarat e acela de a alinia România la standardele europene de reciclare a deșeurilor.

Amenzile pentru primării prevăzute în proiectul de lege sunt mult mai mici decât amenzile pentru persoanele fizice și firmele care nu respectă regulile de gestionare a deșeurilor. Astfel, amenzile pentru firme și persoane fizice pot ajunge la 20.000 de lei, respectiv 40.000 de lei. Aplicarea unor amenzi atât de mici pentru primării vine pe fondul problemei critice a deșeurilor colectate ne-selectiv în majoritatea localităților din România.