Stiri

USR propune ca locuitorii cartierului Greenfield să poată folosi rutier cinci ani drumul forestier

7
min
19/1/2023

Nicușor Dan îşi exprimă "toată susţinerea" pentru proiectele investitorului care prevăd drumuri de ieşire în şoseaua de centură.

Consilierii generali USR au depus miercuri un proiect de hotărâre prin care drumul forestier "Vadul Moldovei" din pădurea Băneasa să fie declarat "drum de interes local", permiţând astfel accesul cu autovehicule pentru locuitorii din cartierul Greenfield.

Soluția consilierilor USR

"Când acest proiect va fi votat, CGMB va solicita Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva sau, după caz, instituţiilor care au competenţă de aprobare, să permită Municipiului Bucureşti, timp de cinci ani de la data aprobării, ocuparea temporară, fără defrişare, de-a lungul acestui drum forestier, în vederea asigurării circulaţiei riveranilor ca drum de interes local", informează USR Bucureşti.

Conform aceleiaşi surse, în acest interval de timp este "absolut necesar" ca drumurile de acces în cartier, care fuseseră promise de la începutul acestei dezvoltări imobiliare, să fie realizate conform planurilor de urbanism zonal asumate de dezvoltator.

Mai poți citi: O nouă minune medicală la Iași: picior amputat de tren, replantat de chirurgi. Starea drumurilor din România produce tragedii

"USR Bucureşti are o soluţie rapidă şi concretă, în sprijinul unei comunităţi importante a Capitalei. Locuitorii din această zonă sunt captivi întârzierii respectării promisiunilor făcute de către dezvoltatorul imobiliar pe de o parte şi avizelor şi autorizaţiilor de construire emise în mod iresponsabil de autorităţi publice incapabile şi corupte pe cealaltă parte. Investitorul avea obligaţia încă din 2007 să facă două drumuri până în Şoseaua de Centură, pe care nu le-a realizat. Schimbarea statutului Drumului Forestier <Vadul Moldovei> implică o dezvoltare imobiliară care ar distruge Pădurea Băneasa. Vechile administraţii nu au făcut nimic în sprijinul lor, au încurajat construirea unui drum permanent şi implicit defrişarea şi betonarea pădurii", se mai arată în comunicat.

Nicușor Dan, cam tot pe acolo

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa pe 9 ianuarie că nu va face niciun demers pentru un drum permanent prin pădurea Băneasa, dar că este de acord cu soluţia provizorie de traversare a pădurii pe drumul forestier, până la construirea unor ieşiri definitive în şoseaua de centură.

Totodată, îşi exprimă "toată susţinerea" pentru proiectele investitorului care prevăd drumuri de ieşire în şoseaua de centură.

"Investitorul are din anul 2019 avizul preliminar de la PMB pentru trei PUZ-uri care prevăd ieşiri din cartier în şoseaua de centură. În baza acestor avize preliminare trebuie să obţină avizele de la alte instituţii şi să revină la PMB pentru avizul arhitectului-şef. Pentru două dintre proiecte nu a mai revenit la PMB. Pentru al treilea a venit la PMB cu documentaţia completă în decembrie 2022", preciza Nicuşor Dan.

Sursa foto: Facebook / Romsilva