Stiri

Turcia, acuzată că primește gunoiul Europei și pune în pericol populația și mediul

7
min
26/9/2022

Între 2027 și 2021, UE a fost cel mai important exportator de deșeuri plastice către Turcia.

Copii de nouă ani se află printre muncitorii la centrele de reciclare a plasticului din Turcia, ceea ce îi expune afecțiunilor grave pe termen lung, potrivit unui raport al Human Rights Watch (HRW), relatează The Guardian.

Muncitorii de la aceste fabrici, printre care se află și copii, dar și cei ce locuiesc „periculos de aproape” de acestea, au dezvăluit cercetătorilor Human Rights Watch că sănătatea le-a fost afectată, ei confruntându-se cu dificultăți respiratorii, dureri de cap severe și iritații ale pielii.

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

În cadrul raportului său, HRW acuză guvernul turc că nu aplică legile stricte privind acordarea licențelor și inspecțiile regulate la aceste centre de reciclare, punând în pericol mediul și sănătatea umană.

UE își exportă gunoaiele

Între 2027 și 2021, UE a fost cel mai important exportator de deșeuri plastice către Turcia. În aceeași perioadă, Marea Britanie a fost cel mai mare exportator individual, contribuind în mod considerabil la abuzurile asupra mediului și muncitorilor din Turcia, se arată în raport.

După ce China a interzis importurile de deșeuri plastice, în 2018, exporturile de deșeuri plastice din UE către Turcia au explodat la 1.200 %: de la 38.804 la 446.432 de tone în 2021.

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc

În 2021, Marea Britanie a exportat 122.898 de tone de deșeuri plastice în această țară, care este membră a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

„Guvernul Turciei nu reușește să își pună în aplicare legile. Deși are reglementări pentru a proteja oamenii și mediul înconjurător, faptul că nu le aplică crește riscul ca oamenii să aibă probleme grave de sănătate pe tot parcursul vieții.

Cele mai bogate țări din Europa își trimit gunoiul în Turcia, expunând unele dintre cele mai vulnerabile comunități din Turcia, între care copiii, refugiații și migranții, la riscuri grave pentru mediu și sănătate. Facem apel la Regatul Unit, la UE și la alte țări să își gestioneze propriile deșeuri pe plan intern, în loc să le exporte în Turcia, unde acestea cauzează prejudicii sănătății umane și drepturilor omului”, a declarat Krista Shennum, bursier Gruber la HRW și autorul principal al studiului.

Sursa foto: Pixabay