Stiri

Tanczos Barna: Tema din acest an a Zilei mondiale a mediului, "Un singur Pământ", subliniază nevoia unui mod de viaţă sustenabil

5
min
6/6/2022

Ministrul mediului spune că își dorește ca investițiile în dezvoltarea tehnologiilor ecologice să devină o prioritate la nivel global.

"Tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului, "Un singur Pământ", subliniază nevoia unui mod de viaţă sustenabil în armonie cu natura şi ne transmite că este nevoie să acţionăm urgent, la nivel global pentru protejarea planetei.

Îmi doresc ca omenirea să înţeleagă că este inadmisibil ca în timp ce investiţiile uriaşe în tehnică militară sunt în continuare o prioritate, finanţările pentru dezvoltarea tehnologiilor ecologice stagnează sau sunt chiar inexistente în multe ţări şi continente", a scris duminică, pe Facebook, ministrul Mediului.

Citește și: Uniunea Europeană nu și-a îndeplinit obiectivul de a cheltui 20% din buget pentru schimbări climatice

El a reamintit că în Ucraina are loc o poluare inimaginabilă a mediului, mor sute de delfini în Marea Neagră, ard combinate chimice şi nu trece săptămâna fără veşti îngrijorătoare privind centralele nucleare.

 Citește și: Garda de Mediu: ”Sinteştiul nu se vindecă, e dependent de incendieri ilegale, de cauciucuri și cabluri arse”

"Dacă nu este pace, nu doar oamenii, ci şi natura suferă. În Ucraina are loc o poluare inimaginabilă a mediului, mor sute de delfini în Marea Neagră, ard combinate chimice şi nu trece săptămâna fără veşti îngrijorătoare privind centralele nucleare.

Trebuie să manifestăm mai multă bunătate faţă de semenii noştri dar şi faţă de mediul înconjurător", a precizat Tanczos Barna.

În fiecare an, pe data de 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, zi care are la bază o temă recomandată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Pentru 2022, tema centrală are ca mesaj "Avem un singur pământ".

Sursa foto: Facebook/ Tanczos Barna