Solutii

Câinii vor fi sterilizați gratuit la Iași

3
min
24/2/2023

Sterilizarea aduce foarte multe beneficii, mai ales pentru sănătatea patrupezilor.

Ieșenii își vor putea steriliza gratuit cățeii datorită campaniei pe care societatea Salubris o demarează în aceste zile. Campania are ca scop informarea și conștientizarea ieșenilor cu privire la importanța sterilizării.

Autorităţile locale din Iaşi au luat măsuri suplimentare pentru a reduce numărul câinilor fără stăpân de pe străzile oraşului. Astfel, o amplă campanie de sterilizare a început să se deruleze de vineri în gospodăriile de pe raza municipiului. Conform informaţiilor oferite de către conducerea companiei de salubrizare din Iaşi, toţi proprietarii de câini din municipiu vor putea să îşi sterilizeze gratuit animalele de companie.  

„Împreună cu Primăria Municipiului Iaşi, Poliţia Locală şi Poliţia Animalelor, am început o campanie de conştientizare, de informare şi de sterilizare a căţeilor cu aparţinător. Acestă campanie vine după ce de foarte multe ori am văzut că pe domeniul public ajung aceste animale, din curţile oamenilor. Campania are şi o etapă de informare legală. Astfel, informăm cetăţenii că este obligatoriu să îşi sterilizeze căţeii. Totodată, venim şi cu un sprijin, pentru că îi sterilizăm gratuit. Este un beneficiu atât pentru ei cât şi pentru noi, pentru că nu vom mai vedea atât de mulţi căţei abandonaţi”, a spus Cătălin Neculau, directorul Salubris Iaşi.

Reprezentanţii companiei locale de salubrizare au constatat, chiar din prima zi a acestei acţiuni, că în Iaşi există gospodării care adăpostesc foarte multe animale de companie. Astfel, în Iaşi există şi case în care trăiesc nu mai puţin de 15 câini. Totodată, autorităţile au menţionat că, în cadrul acestei acţiuni, sunt vizate aproximativ 14.000 de gospodării din municipiul Iaşi. „În prima zi în care am desfăşurat această acţiune, pe 17 februarie, am avut surpriza să întâlnim gospodării cu 15 câini în curte. Campania se va derula pe trei luni de zile, dar nu o vom înceta până nu vom merge la toate casele, aproximativ 14.000”, a mai spus seful Salubris.

Monitorizare post-operatorie

Organizatorii campaniei susţin că sterilizarea aduce foarte multe beneficii. Pentru masculi, aceasta poate ajuta la prevenirea părăsirii locuinţei, reduce risul cancerului de prostată şi la evitarea înmulţirii de câini fără proprietari. În cazul sterilizării unui câine femelă, sterilizarea ajută la reducerea riscului de cancer mamar şi previne sarcinile nedorite. Operaţiile au loc la padocul de la Tomeşti. „După intervenţie, câinii sunt cazaţi post-operatoriu şi monitorizaţi 24 de ore. După aceea, mai stau 1-2 zile pentru a vedea cum decurge recuperarea, după care sunt returnaţi proprietarilor”, spun veterinarii de la padoc.

Într-o primă fază sunt vizate 100 de patrupede pentru a fi sterilizate, însă de luna viitoare debutează o a doua campanie derulată de această dată de  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași în cadrul unui proiect finanțat de Consiliul Județean Iași cu suma de 150.000 lei și implementat în zona metropolitană.