Stiri

Soluția care ar putea salva Iașiul de poluare

4
min
18/5/2022

Una dintre soluțiile care ar fi putut să ajute la combaterea poluării din Iași zace pe hârtie de ani de zile.


De o parte și de alta a râului Bahlui ar fi trebuit să existe o pădure deasă, cu pomi înalți, iar pe apă să plutească ambarcațiuni de mici dimensiuni, arată Știrile Pro TV. 

Însă investiția de câteva zeci de milioane de euro nu s-a putut realiza, pentru că proiectul nu s-a încadrat în normele impuse de Comisia Europeană.

Acum, autoritățile încearcă să obțină banii necesari prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Citește și: ANALIZĂ Către independență energetică printr-un sistem 100% regenerabil, în 6 pași

În urmă cu opt ani de zile, doi studenți de la facultatea de Arhitectură creionau pe hârtie un proiect ambițios, care ar fi trebuit să prindă contur doi ani mai târziu.

De atunci și până astăzi, s-a făcut un studiu de fezabilitate, prin care râul Bahlui, care traversează Iașiul pe o distanță de peste 11 km, putea trece printr-o schimbare radicală. Apa mlăștinoasă și poluată, trebuia să se transforme într-o zonă de agrement, care ar fi trebuit să atragă și investitori.

Citește și: Industria băuturilor se plânge că planurile Comisiei Europene afectează reciclarea sticlelor de plastic

Costurile de atunci, estimate la 16 milioane de euro, s-au majorat cu alte 4 milioane. Proiectul prevede construirea a patru debarcadere, trei poduri pietonale, şapte platforme belvedere, piste de alergare și locuri de relaxare.

De o parte şi de alta a râului, pe o distanță de cel puțin 2 km, copacii ar trebui să contureze un spațiu de vis.

Întreaga zonă va fi iluminată și arhitectural, dacă Primăria va obține cele 20 de milioane de euro din fonduri europene.

Iașiul este unul dintre cele mai poluate orașe din țară și, câteva luni pe an, pragul maxim este depășit și de 50 de ori.

Sursa foto: Pixabay