Smart City

Sanya - destinație eco-friendly de excepție, în China

3
min
1/6/2020

Una din cele mai frumoase locații din lume face totul pentru a-și păstra frumusețea naturală, oferind un viitor sustenabil regiunii, un cadru verde, cu ecoturism.

Sanya, aflată pe coasta Insulei Hainan a Chinei, este o destinație eco-friendly care merită vizitată, când se va putea. Până atunci, iată ce înseamnă un oraș sustenabil.

În Yalong Bay vei găsi un resort cu adevărat verde, numit “Bird’s Nest”. Terasele cocoțate pe înălțimi și căsuțele construite în copaci folosesc apă menajeră colectată din apa de ploaie, încălzită cu energie solară. În această oază de verdeață, turiștii folosesc numai produse reciclabile și biodegradabile.

“Bird’s Nest” este un loc unde vin numai iubitorii de natură care protejează și susțin salvarea mediului înconjurător. Pe lângă acest resort eco-friendly deschis la începutul acestui an, există și o fermă cu legume și fructe organice. Pentru că Sanya pare să atragă tot mai mulți turiști internaționali și traficul va deveni mai intens - deci cu un consum mai mare de combustibili și poluare ridicată - mijloacele de transport din Sanya vor devni în totalitate electrice, în următorii ani.

Sanya face parte dintr-un program pilot de locuri “fără deșeuri” în care localnicii și vizitatorii își aduc contribuția prin diminuarea gunoiului și reciclarea produselor. Voluntarii sunt cei care joacă un rol major în protejarea mediului. Plajele de-a lungul coastei Hanan sunt menținute curate de studenți și școlari, care adună regulat reziduurile de plastic ajunse pe nisip.

Toate acestea s-au întâmplat după mari semnale de alarmă trase în urma expansiunii construcțiilor, a poluării, a pescuitului în exces și a dependenței micilor comercianți de vânzările de corali și produse derivate pentru turiști. Reacțiile prompte au salvat provincia prin măsuri respectate cu sfințenie, iar beneficiile ecologice se simt în comunitatea insulară. Campaniile de conservare a naturii, industriile care s-au adaptat regulilor eco și administrația locală care a susținut totul, au dus în scurt timp la restabilirea recifelor de corali, la crearea unui mediu eco-friendly pentru rezidenți și la promovarea acestui sistem eco ce atrage turiști din toată lumea.