Oamenii sunt în mijlocul acestei contradicții. Pentru că românii încă nu știu cum să arunce corect gunoiul, iar infrastructura e inexistentă. Și tot ei suferă din cauza poluării și a problemelor cauzate de deșeurile nereciclate.
La acest capitol, țara noastră a rămas mult în urmă. “În România, colectăm selectiv și reciclăm doar 13,81% din cantitatea de deșeuri produsă, iar în Capitală procentul este de doar 8%”, a declarat recent ministrul Mediului, Costel Alexe. Asta în condițiile în care, încă din 2008, Uniunea Europeană a impus României ținte clare: până la finalul anului 2020, să recicleze cel puțin 50% din deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă. Iar acum suntem în situația (imposibilă) de a rezolva în câteva luni ce nu am putut în 12 ani. Altfel, țara va intra în procedura de infringement, iar sancțiunile se vor ridica la peste 200.000 de euro în fiecare zi.
Pentru a recupera decalajul și timpul pierdut, autoritățile vorbesc despre o legislație fermă, care culmea, există. Dar nu este aplicată. De aproape 10 ani, legea nr. 211/2011 impune autorităților locale să asigure colectarea separată cel puţin pentru următoarele tipuri de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă. Iar în 2018 au mai apărut și sisteme precum „plătește pentru cât arunci” sau “garanție-returnare”. Ușor de zis, greu de implementat. Tocmai pentru că instrumentele despre care ar trebui să se discute intens la vârf, sunt altele. Încurajarea sortării deșeurilor trebuie susținută în primul rând prin dezvoltarea infrastructurii și prin educație. Adică, un plan sustenabil în adevăratul sens al cuvântului, de la micro la macro.
Un mare dezavantaj este că, în aproape toate blocurile din țară, încă există ghene cu topogan, sistem care nu permite colectarea selectivă. În București, aceste tuburi ar trebui să dispară până în 2025 - după cum a decis în urmă cu cinci ani Consiliul General al Capitalei - iar locatarii să arunce gunoiul în pubele speciale pentru sortare. Ar fi punctul de pornire pentru o industrie care vrea și așteaptă să recicleze. Până atunci, fiecare dintre noi poate selecta gunoiul menajer și îl poate recicla trimițându-l la centrele specializate. E un efort, dar se poate. În lipsa “materiei prime” furnizată pe plan local, marii reciclatori din țară se văd nevoiți să importe deșeuri. Constantin Damov, președintele Green Group, care deține primul parc de reciclare industrială din România și cel mai mare din Europa, adoptă modelul economiei circulare. „Avem responsabilitatea finală de a închide cercul, creând astfel un efect de regenerare globală. (...) În calitate de reciclator, primim deșeuri și le transformăm în materii prime secundare, iar în calitate de producător oferim deșeurilor o nouă viață. După ce produsele își încheie durata de viață, le primim înapoi ca reciclator. Și astfel, avem o poveste circulară.” – așa descrie Damov activitatea companiei care are o capacitate de reciclare de 360.000 de tone pe an. Prea puține tone vin însă din România. Dacă românii ar arunca selectiv, Damov și alți reciclatori din țară abia ar putea face față cererii. România produce 5,8 milioane de tone de deşeuri pe an. Cum 85% ajunge la gropile de gunoi, nici jumătate din capacitatea fabricilor de reciclare nu este acoperită cu materiale locale. Celelalte 50 de procente sunt completate cu deșeuri din exteriorul țării. „Noi importăm astăzi peste 50% PET-uri din ţările care ne înconjoară: Croaţia, Bulgaria, Polonia. Ba chiar ajungem să aducem şi din Marea Britanie, Germania sau Franţa. România e plină de PET-uri, dar nu şi le captează”, spune Constantin Damov.
Mai trist este că, fără să știe, românul aruncă bani la gunoi. Banala sticlă de plastic este unul dintre cele mai valoroase deșeuri. „Plasticul în general este petrol în formă solidă. Sunt atâtea războaie în toată lumea pentru petrol iar noi, după o utilizare de o zi, aruncăm PET-ul la gunoi. Asta nu ar trebui permis, este o greşeală să trimitem petrol la groapa de gunoi”, explică unul din cei mai mari reciclatori din Europa. Sticla, de asemenea, se poate recicla la infinit fără să își piardă din calități. Pentru ca industria de reciclare să primească o cantitate din ce în ce mai mare de deșeuri selectate, autoritățile locale ar trebui să fie mai pregătite din punct de vedere tehnic și operațional. În prezent, doar marile companii din industria de reciclare, precum și marii poluatori, companii multinaționale, fac campanii de educare și conștientizare a populației cu privire la separarea corectă a deșeurilor. Soluția este însă doar o colaborare eficientă între aceștia și autorități, cu investiții comune.
