Stiri

Îngrijorător: Microplastice descoperite în sângele uman

3
min
2/5/2022

Descoperirea demonstrează că particulele se pot deplasa prin corp și pot rămâne în organe.

Microplasticele au fost detectate în sângele uman pentru prima dată. Cercetătorii au descoperit mici particule în aproape 80% dintre oamenii testați, ne informează descopera.ro

Descoperirea demonstrează că particulele se pot deplasa prin corp și pot rămâne în organe. Impactul asupra sănătății este deocamdată necunoscut. Însă, oamenii de știință sunt îngrijorați pentru că microplasticele pot afecta celulele umane în condiții de laborator și se știe deja că particulele de aer poluat pot intra în corp și cauzează milioane de decese premature în fiecare an.

Cantități uriașe de deșeuri din plastic sunt produse în fiecare an, iar microplasticele contaminează întreaga planetă, de la vârful Everest și până la cele mai adânci colțuri ale oceanelor. Se știe deja faptul că oamenii consumă mici particule de plastice prin hrană și apă, precum și prin aer, iar acestea au fost descoperite și în excrementele bebelușilor și adulților.

Oamenii de știință au analizat mostre de sânge de la 22 de donatori anonimi, toți fiind adulți sănătoși, și au găsit particule de plastic la 17 dintre aceștia. Jumătate din mostre conțineau PET, folosit cel mai des la băuturi, în timp ce o treime conțineau polistiren, folosit pentru ambalarea alimentelor și altor produse. Un sfert din mostrele analizate conțineau polietilenă, un polimer din care sunt făcute pungile de plastic.

„Studiul nostru este prima indicație că avem particule de polimer în sângele nostru. Este un rezultat extraordinar. Însă, trebuie să extindem cercetătrile și să creștem numărul mostrelor, numărul polimerilor analizați și așa mai departe”, a explicat profesorul Dick Vethaak, de la Vrije Universiteit din Amsterdam, Țările de Jos, adăugând că deja sunt în curs multe alte studii.

„Este rezonabil să fim îngrijorați. Particulele sunt acolo și sunt transportate prin tot corpul”, a subliniat Vethaak, subliniind că cercetările anterioare au arătat că microplasticele sunt de 10 ori mai prezente în excrementele bebelușilor în comparație cu cele ale adulților și că bebelușii hrăniți cu biberoane din plastic înghit milioane de particule de microplastice în fiecare zi, potrivit The Guardian.

„Știm, de asemenea, că bebelușii și copiii mici sunt, în general, mai vulnerabili la expunerea cu particule și chimicale. Asta mă îngrijorează foarte mult”, a mai precizat profesorul.

Noul studiu a fost publicat în jurnalul Environment International și a adaptat tehnici existente pentru a detecta și analiza particule cu dimensiuni până la 0,0007 mm. Unele dintre mostrele de sânge au conținut două sau trei tipuri de plastic. Echipa a folosit ace de seringă din oțel și tuburi de sticlă pentru a evita contaminarea.

Vethaak a mai explicat că tipul și cantitatea de plastic a variat considerabil de la o mostră la alta. „Totuși este primul studiu de acest fel”, a adăugat profesorul. Diferențele ar putea reflecta expunerea de scurtă durată înainte ca mostrele să fie colectate, cum ar fi consumul de băuturi din recipiente cu plastic sau folosirea unei măști de plastic.

„Marea întrebare este ce se întâmplă în corpul nostru? Sunt particulele reținute în corp? Sunt acestea transportate la anumite organe, cum ar fi bariera sânge-creier? Sunt aceste niveluri suficient de ridicate încât să declanșeze boli? Trebuie să aflăm cât mai repede”, a mai spus Vethaak.