CSR

Prima infrastructură de colectare sub formă de animale marine gigant pe plajele de la Marea Neagră

5
min
23/7/2020

Infrastructura reprezintă cele mai cunoscute specii protejate din apele din România.

Acestea sunt amplasate pe 3 dintre cele mai importante plaje din stațiunile turistice de pe litoralul românesc: Plaja Reynadin Constanța, Plaja Nomad din Năvădori și Plaja Eminescu din Mangalia. Infrastructura este lansată în cadrul programului „Acţionăm pentru Ape – A.P.A”, iniţiat de Asociaţia Act for Tomorrow împreună cu Kaufland România, realizat cu sprijinul Administraţiei Apele Române Dobrogea-Litoral. Ediția din acest an își propune ca, sub umbrela „Stop plasticului din ape”, să mobilizeze comunitățile pentru a se implica în prevenirea și combaterea poluării cu plastic a apelor din România și să aducă acest subiect pe agenda publică. Cele 4 sisteme gigant reprezentând doi delfini, un sturion și o broască țestoasă au rolul de a trage un semnal de alarmă asupra impactului pe care deșeurile îl au asupra animalelor acvatice.

În infrastructura special amenajată se vor colecta doar deșeuri reciclabile din materiale de plastic și metal, cum ar fi recipientede băuturi răcoritoare din PET sau doze de aluminiu. Ulterior acestea vor fi preluate și trimise către stații de sortare, urmând a fi reciclate și transformate în noi produse. Turiștii sunt astfel îndemnaţi şi responsabilizaţi să nu mai arunce deșeurile pe plajă, ci să aleagă să colecteze separat în spațiile special amenajate. Acest tip de abordare crește rata colectării, oferind o experiență plăcută atât copiilor, cât și adulților, aceștia dobândind informații de bază despre protecția mediului, într-un cadru plăcut, la malul mării. 

Cei interesați de speciile pe cale de dispariție reprezentate prin obiectele-gigant pot afla informații despre acestea precum şi impactul asupra mediului al deșeurilor aruncate necorespunzător, atât pe uscat, cât şi în apă. De asemenea, sunt recomandate o serie de acțiuni concrete pe care le pot întreprinde pentru a păstra plajele și apele curate, prin panourile informative prezente lângă fiecare infrastructură în parte. Obiectivul strategic al campaniei este de a contribui la crearea de plaje cu zero deșeuri, în care turiștii să înțeleagă faptul că grija pentru mediu trebuie să fie o prioritate pentru noi toți, chiar și în vacanță.

Campania se desfășoară la Marea Neagră, aceasta fiind a doua cea mai poluată mare din Europa. După partea de vest a Mării Mediterane, Marea Neagră conține cea mai mare densitate de gunoaie produse de om și ajunse în mediul marin din UE. Plasticul constituie 90% din deșeurile produse de oameni și descoperite în mediul marin. 85% dintre acestea sunt sticlele de plastic (PET) și pungi de unică folosință, aceste două categorii de obiecte reprezentând doi dintre principalii poluanți marini. De asemenea, un studiu care a vizat apele din Marea Neagră în zonele de vărsare a descoperit o medie de 9 particule de microplastic/m3 cub.