Solutii

RetuRO deschide cel mai mare centru regional de reciclare din România, în Otopeni

2
min
15/5/2024

Se estimează că aici vor fi numărate anual aproximativ 900 de milioane de ambalaje SGR

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, a inaugurat în Otopeni, județul Ilfov, cel de-al patrulea centru regional de numărare și sortare a ambalajelor SGR, marcând un pas important în promovarea economiei circulare în România. Situat în incinta parcului industrial Olympian Park North Bucharest, acest centru va gestiona și procesa ambalajele de băuturi colectate atât manual, de la comercianți, cât și de la automatele de returnare (RVM-uri), se arată într-un comunicat de presă transmis de operator.

Cu o suprafață impresionantă de 10.000 de metri pătrați, centrul din Otopeni devine cel mai mare hub regional din infrastructura de colectare dezvoltată de RetuRO. Aici, se estimează că vor fi numărate anual aproximativ 900 de milioane de ambalaje SGR, cu o capacitate de sortare și procesare pe tipuri de materiale (PET, metal, sticlă) de două ori mai mare, ajungând la 1,8 miliarde de ambalaje SGR.

Echipat cu tehnologii de ultimă generație, centrul dispune de mașini de numărat PET și doze metalice, mașini de procesare sticlă, sortatoare optice și prese de balotat. Ambalajele metalice (aluminiu și oțel), precum și cele din plastic, vor fi meticulos numărate, sortate și compactate în vederea expedierii către firmele de reciclare. Ambalajele din sticlă vor trece și ele printr-un proces similar, fiind numărate, sparte și pregătite pentru reciclare. În plus, centrul va primi și baloții proveniți din centrele regionale de numărare, care vor fi supuși unui proces de sortare optică pentru a asigura o eficiență maximă în reciclare.

Sistemul de Garanție-Returnare este într-o dinamică permanentă, românii returnează din ce în ce mai multe ambalaje, iar evoluția pe care o înregistrăm de la un moment la altul reflectă tot mai multă implicare din partea consumatorilor. Deschiderea de noi centre de sortare și numărare este o componentă esențială în evoluția sistemului și una dintre prioritățile noastre în această perioadă. În prezent, avem patru centre RetuRO operaționale, care pot procesa, cumulat, între 2,6 și 3 miliarde de ambalaje anual. Deschiderea centrului din Otopeni reprezintă nu doar un nou pas în dezvoltarea infrastructurii unei economii circulare, sustenabile, ci și o confirmare a capacității noastre de a ne adapta și de a crește într-un mediu în continuă evoluție. Există și reticență, există și provocări, dar sunt etapele specifice unei schimbări structurale majore, atât economice, cât și sociale și culturale. În următoarele 3 luni, vom continua să ne concentrăm pe extinderea infrastructurii și planificăm deschiderea centrelor din județele Dolj, Bacău și Prahova” a transmis Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO.

Centrul regional din Otopeni va deservi, în principal, zona de sud și de est a țării, precum și județele din proximitate. Până la finalul lunii aprilie, aproximativ 70 de milioane de ambalaje SGR au fost returnate în București și Ilfov. Deschiderea centrului din Otopeni aduce importante beneficii și economiei locale, creând noi oportunități de locuri de muncă verzi, noul centru operând cu o echipă de aproximativ 150 de angajați, care vor lucra în trei schimburi.

Sistemul de Garanție-Returnare a evoluat constant de la lansare, aproximativ 1,5 miliarde de ambalaje SGR fiind puse pe piață de către producători, dintre care 260 de milioane au fost returnate de consumatori până la final de aprilie. Cea mai mare parte a acestor ambalaje a fost deja direcționată către unități de reciclare, ultima etapă a acestui mecanism, confirmând astfel funcționarea eficientă a Sistemului de Garanție-Returnare.

Studiile de caz arată că în țările în care a fost implementat sistemul de garanție-returnare, ratele de colectare au crescut până la 90%, într-un interval de doi, până la trei ani.

Sistemul de Garanție-Returnare reprezintă un pas semnificativ în direcția promovării unei economii circulare în România. SGR este un instrument util, transparent și accesibil, care contribuie la un mediu mai curat pentru un viitor sustenabil.