Life Style

Refugiații ucrainenii s-au implicat în strângerea gunoaielor la Brașov

3
min
3/5/2022

50 de refugiați ucraineni s-au implicat pe 30 aprilie la Brașov în acțiunea de strângere a gunoaiele din zona cunoscută de localnici sub denumirea „La Iepure”.

A fost o acţiune în cadrul campaniei „Curăţăm România”, la care au fost aşteptaţi şi braşovenii, care, însă, conform publicației locale Bună Ziua Brașov, nu s-au prea îngrămădit să participe.

Cei care au fugit de războiul din ţara vecină au precizat că au vrut să arate cât sunt de recunoscători pentru ajutorul românilor.

„Am văzut pe Telegram că există diferite acţiuni prin care putem să ne întâlnim cu cei ca noi, cei care au fugit din calea razboiului şi am zis că este o ocazie foarte bună să ajutăm şi noi, pentru că la rândul nostru am fost ajutaţi”, ne-a spus Irina, una dintre refugiatele care au participat la acțiune.

Citește și: România a închiriat de la bulgari avioane care aduc ploaia

„Să ferească Dumnezeu să treacă cineva prin ce am trecut noi. Am fugit prima dată în Moldova, apoi am ajuns la Bucureşti şi am aflat că există posibilitatea să venim la Braşov. Aici, la Braşov, toată lumea ne-a sărit în ajutor. Chiar şi pe stradă ne-au oprit oameni care au auzit că vorbim în ucraineană şi ne-au întrebat dacă avem nevoie de ceva. Nu o să participăm doar la acţiunea de azi, vom ajuta ori de câte ori este nevoie. Ni se pare un minim gest de mulţumire faţă de poporul român care ne-a ajutat atât de mult”, a precizat Iana, o altă refugiată care s-a implicat în strângerea gunoaielor la Brașov.

Citește și: Garda de Mediu: 1.040 de transporturi, verificate în acest an. Deşeuri oprite la intrarea în ţară, sesizări penale şi amenzi

La acţiune au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov.

Prima acţiune de ecologizare în cadrul campaniei „Curăţăm România” a avut loc, la Braşov, în 16 aprilie.Proiectul este derulat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, sub sloganul „O ţară fără deşeuri abandonate!”.