Stiri

Garda de Mediu: 1.040 de transporturi, verificate în acest an. Deşeuri oprite la intrarea în ţară, sesizări penale şi amenzi

5
min
2/5/2022

Comisarii GărziiNaţionale de Mediu (GNM) au verificat, în primele patru luni ale acestui an,1.040 de transporturi, fiind vizat modul în care sunt respectate reglementările legale privind transferul deşeurilor.

O parte din aceste transporturi au fost oprite la intrarea în ţară, pentru altele au fost întocmite sesizări penale şi într-un alt caz a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 50.000 de lei.

”Transporturile verificate conţineau deşeuri textile, deşeuri din materiale plastice, anvelope uzate, deşeuri din sticlă, baterii uzate pe bază de plumb şi acid sulfuric, cabluri, echipamente electrice şi electronice casate, deşeuri de metale neferoase, deşeuri de aluminiu sau deşeuri de cupru.

Citește și: Mașinile electrice și cele cu hidrogen vor primi numere de culoare verde la înmatriculare

În patru cazuri, în cares-au constatat neconformităţi, echipele de control care au făcut verificările în punctele de frontieră nu au permis intrarea acestor transporturi pe teritoriul României”, a transmis, joi, Marioara Artemis Gătej, comisar generalal GNM, citată într-un comunicat de presă.

Dosare penale pentru gunoaie

Potrivit acesteia, înalte situaţii - trei depistate în Constanţa şi unul în Hunedoara - au fost întocmite sesizări penale, iar în alt caz, a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 50.000 de lei.

”Pentru toate acestea au fost dispuse măsuri cu termen de conformare, stabilite prin actul de control întocmit”, a mai declarat Marioara Artemis Gătej.  

Din verificările GNM,s-a constatat că cele mai frecvente probleme în transferul deşeurilor constau în completarea greşită a datelor din actele ce însoţesc transporturile sau neconcordanţa între ce este declarat a fi în încărcături şi ce se află înrealitate în acele încărcături sau lipsa unor facilitati reale dereciclare/valorificare la instalaţia de destinaţie.

Citește și: România a închiriat de la bulgari avioane care aduc ploaia

”O parte din societăţile comerciale din România solicită anumite tipuri/categorii de deşeuri, exclusiv în vederea valorificării, însă verificările dovedesc că nu au întotdeauna fluxuri tehnologice adecvate cantitativ şi calitativ pentru acest scop. Aceste probleme sunt depistate de comisarii GNM, prin serviciile comisariatelor judeţene, în timpul verificării legalităţii transferurilor de deşeuri, la diferite amplasamente de destinaţie de pe tot teritoriul României”,a mai afirmat comisarul general.  

Sursa foto: Pixabay