Stiri

"Recyclassic" sau cum să faci conștientizare pentru reciclare prin muzică clasică, la Brăila

9
min
28/9/2022

Proiectul cultural inedit este dedicat responsabilizării sociale privind reciclarea şi managementul resurselor.

"Recyclassic" este realizat cu finanţare de la Ministerul Culturii, va fi inaugurat la Brăila, informează managerul Şcolii Populare de Arte "Vespasian Lungu" Brăila, Gigi-Cristian Morozan.

"Joi, 29 septembrie 2022, de la ora 13,00, violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga vor inaugura, în Sala de Festivităţi a Şcolii Populare de Arte <Vespasian Lungu> din Brăila un proiect cultural inedit, concentrat pe informarea şi conştientizarea publicului, cu precădere a publicului tânăr, asupra importanţei regenerării resurselor şi a reciclării valorilor de orice natură.

Turneu naţional de recitaluri camerale

Privite ca elemente esenţiale nu numai ale bunăstării fiecăruia dintre noi, ci chiar ale asigurării viitorului societăţii umane, aceste aspecte au devenit, cu o nedorită rapiditate, indispensabile pentru educaţia civică şi socială a omului modern. 

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

În acest context, cei doi muzicieni vor desfăşura o serie de acţiuni culturale foarte diverse: turneu naţional de recitaluri camerale, lansare de videoclipuri ale creaţiilor cuprinse în program, crearea şi lansarea paginii web www.recyclassic.ro, comunicări şi informări publice etc., toate abordând obiectivul principal al proiectului într-o manieră originală, foarte accesibilă şi atractivă", a declarat Morzan.

Creaţii care "reciclează" lucrări sau teme muzicale celebre

Din punct de vedere muzical, Diana Jipa şi Ştefan Doniga propun o viziune aparte asupra ideii de reconversie a valorilor, repertoriul prezentat de ei fiind alcătuit exclusiv din creaţii care "reciclează" lucrări sau teme muzicale celebre, transformându-le, din variantele lor originale, în piese moderne, adaptate necesităţilor publicului unor alte epoci istorice decât cele în care operele originale au fost scrise.

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc 

Cei doi muzicieni urmăresc astfel crearea unui simbol puternic pentru viabilitatea ideii de reciclare a valorilor de orice natură fără a pierde sau altera valoarea originală ci, dimpotrivă, adaptând-o nevoilor şi înţelegerii contemporane.

Proiectul "Recyclassic" este organizat de Asociaţia Gargui în colaborare cu Asociaţia Culturală Innovarte, cu finanţarea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Radio România Muzical şi cu instituţiile care găzduiesc evenimentele incluse în program, respectiv Şcoala Populară de Arte şi Meserii "Vespasian Lungu" din Brăila, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Brăila, Liceul de Arte "Hariclea Darclée'"Brăila, Colegiul Economic "Ion Ghica" Brăila, Ateneul Popular "Maior Gheorghe Pastia" Focşani, Fundaţia Kálnoky, Liceul de Artă "Ioan Sima" Zalău, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sălaj, Şcoala Gimnazială de Artă "Victor Karpis" Giurgiu.

Sursa foto: Facebook/ Diana Jipa