Aceasta este concluzia unui sondaj la care au participat 700 de locuitori ai sectorului 2 din Capitală, care consideră că este necesar un program pe zile şi fracţii, dar şi o campanie de informare despre colectarea separată şi aplicarea de amenzi pentru încălcarea regulilor de colectare.
Sondajul a dezvăluit că 26% dintre respondenţi nu aveau cunoştinţe despre sacul galben, iar restul oamenilor nu aveau informații complete despre tot ce cuprinde sistemul de colectare pus la dispoziție de operatorul de salubritate Supercom.
Chestionarele au fost completate de locatari ai scărilor de bloc din sector, în cadrul proiectului de mediu „Bloc verde pentru un viitor curat” derulat de Recicleta, un program Viitor Plus.
În cadrul proiectului au participat, în total, 3.000 de bucureşteni timp de trei luni, care locuiesc în 600 de scări de bloc din sectorul 2. Proiectul, care a fost sprijinit de primăria de sector, s-a încheiat în octombrie 2023 şi a prevăzut educaţie de mediu pentru locatari, dar şi pentru administratorii şi preşedinţii de bloc.
Proiectul „Bloc Verde pentru un viitor curat” a fost creat pentru aceste scări de bloc, care beneficiază de colectare separată a hârtiei¬, cu transport ecologic, gratuit, până la finalul acestui an.
Foto: Viitor Plus