Stiri

Raport îngrijorător: În 9 ani, România ar putea rămâne fără rezerve de gaze naturale, iar în 22 de ani fără rezerve de petrol

3
min
2/5/2022

Rezervele energetice ale României se împuținează alarmant, conform raportului British Petroleum.

Dacă se menține actualul ritm de extracție, rezervele de gaze naturale se vor epuiza în 9 ani, iar cele de petrol în 22 de ani. Scenariile avansate în raportul BP privind perioada de timp în care se termină rezervele de gaze și petrol nu iau însă în calcul noile descoperiri de zăcăminte, a căror exploatare întârzie destul de mult, ne informează Digi 24.

Pe fondul unor rezerve certe de circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze și al unei producții în scădere, gazele românești se termină în circa nouă ani, la actualul ritm de extracție și pe baza rezervelor actuale, potrivit e-nergia.ro, care citează raportul publicat de gigantul British Petroleum.

În Marea Neagră românească există, însă, un potenţial de 200 de miliarde de metri cubi de gaze, potrivit unor estimări mai vechi ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Situația actuală a rezervelor de gaz din Marea Neagră

În prezent, există mai multe companii interesate de exploatarea gazelor din Marea Neagră. OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun Deep, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Acum doi ani, însă, cei de la Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România, nemulțumiți fiind că nu este modificată Legea offshore.

Compania de stat Romgaz a depus în această primăvară ofertă pentru a prelua partea celor de la Exxon. Negocierile nu s-au încheiat.

Lukoil împreună cu Romgaz au și ei concesionat un perimetru, Trident, cu rezerve potențiale de circa 30 de miliarde de metri cubi. Deocamdată, însă, încă au loc foraje pentru explorare, potrivit e-nergia.ro.

Americanii de la Carlyle, cel mai mare fond de investiții din lume, au concesionat și ei două perimetre. Firma controlată de ei, Black Sea Oil and Gas (BSOG), va aduce primele gaze „noi” din Marea Neagră la țărm chiar în ultima parte a acestui an. Rezervele descoperite aici: 10 miliarde de metri cubi de gaze.

Cei mai mari producători de gaze din Europa sunt Marea Britanie, Norvegia și Olanda, urmate de România. La nivel global, socotind producția și rezervele, gazele ar urma să se termine în aproape 49 de ani.

Rezervele de petrol ale României

La ritmul actual de exploatare și pe baza rezervelor de acum, petrolul românesc se termină în aproape 23 de ani. În România, rezervele dovedite de petrol sunt de circa 600 de milioane de barili, iar în 2020 producția națională a fost de 72.000 de barili pe zi, în scădere cu 3,3% față de anul precedent.

Cei mai mari producători europeni sunt Norvegia și Marea Britanie, iar rezervele lor se termină în 10,8, respectiv 6,6 ani, potrivit datelor BP.

La nivel global, rezervele de petrol s-ar termina în 53 de ani.