Stiri

Protest în fața Primăriei București pentru mai multe piste de biciclete

5
min
7/7/2020

Activiștii Greenpeace România au protestat în fața Primăriei Capitalei pentru a cere creșterea numărului de piste de biciclete.

Bucureștiul este una dintre cele mai poluate capitale europene. Astăzi, 14 activiști Greenpeace au întins pe șosea, în fața sediului Primăriei Municipiului București, o mochetă roșie, cu marcaje asemănătoare unei piste de biciclete și au circulat pe două roți pe această porțiune, pe durata protestului. Acțiunea vine în urma analizei ONG-ului a raportului „Calitatea aerului în România în anul 2019”, publicat de Ministerul Mediului, prin Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), în aprilie 2020.

Conform analizei Greenpeace România, în București și în țară sunt în continuare depășiri ale limitelor de poluare la praf și noxe care pun sănătatea publică în pericol.

Una dintre concluziile analizei este că Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) a avut anul trecut foarte multe defecțiuni. Conform datelor oficiale, în 2019 au fost întreruperi extrem de mari în captarea datelor privind poluarea aerului, nu s-au monitorizat corespunzător anumiți poluanți periculoși precum praful fin (PM 2.5) și dioxidul de azot (NO2), iar unele stații oficiale sunt amplasate în locuri irelevante.  

Bucureștiul nu se mai regăsește în lista orașelor cu depășiri ale mediei anuale la dioxid de azot în 2019, față de 2018, dar nu pentru că nivelul a scăzut, ci pentru că acest indice de poluare a fost măsurat de o singură stație (față de opt, în 2018). În anul 2019, au fost înregistrate depăşiri ale valorii limită anuale pentru dioxid de azot la 6 staţii din țară: BV-1 Brașov (stație de trafic), BV-3 Brașov (stație de trafic), CJ-1 Cluj (stație de trafic), HD-1 Deva (stație de fond urban), TM-1 Timișoara (stație de trafic) și TM-5 Timișoara (stație de trafic).

Praful fin (PM 2.5), considerat de specialiști ca fiind cel mai periculos indice de poluare și care se află în strânsă legătură cu arderile motoarelor, a fost monitorizat în 2019 doar la două dintre cele opt stații existente în București și în împrejurimi.

Pentru evaluarea prafului (PM10) în București au fost luate în calcul patru stații în 2019, față de cinci stații în 2018. Chiar și în aceste condiții de monitorizare defectuoasă, s-au înregistrat depășiri ale valorilor limită zilnice la două stații din București - 46 depăşiri la B-3 București (MihaiBravu) (stație de trafic), 38 depăşiri la B-6 București (Cercul Militar)(stație de trafic). Tot la aceste stații s-au înregistrat depășiri ale aceluiași indicator și în anul precedent, fapt ce arată lipsa măsurilor urgente pentru a reduce poluarea sau ineficiența acestora.

În 2020 România a fost condamnată de Curtea de Justiție a UE pentru eșecul sistematic de a reduce poluarea cu praf (PM10) din București. Cetățenii Capitalei au fost expuși în mod aproape continuu unor niveluri nesănătoase de praf încă din 2007, iar autoritățile au fost atenționate în mod repetat cu privire la acest lucru.

În Bucureștiul anului 2020 avem aceleași 1400 de autobuze diesel, zero restricții pentru trafic și zero autobuze electrice pe străzi. O veste bună sunt cele 100 de autobuze electrice aflate încă în stadiul de licitație. Din păcate, tot în Bucureștiul anului 2020 există doar 6 km de piste de biciclete omologate, deși prin Planul Integrat de Calitate a Aerului (PICA) se promitea crearea a 30 de km de piste până în 2018, și a 100 de km până la finalul lui 2019. Cu siguranță mersul cu bicicleta ar fi o parte din soluția reducerii traficului, însă ne lipsește infrastructura”, a declarat Alin Tănase, coordonator campanie Climă și Transport Durabil, Greenpeace România.

Foto: Cătălin Georgescu