Stiri

Programul Cu Apele Curate se extinde pentru a împiedica deversările de deșeuri în Dunăre și apoi în Marea Neagră

3
min
18/3/2021

Un studiu arată că zilnic sunt transportate pe Dunăre aproximativ 4,2 tone de deșeuri, adică 1.533 de tone în fiecare an!

În 2019, Asociația MaiMultVerde a lansat programul Cu Apele Curate în încercarea de a implica și membrii comunităților și autoritățile publice în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării. Programul, care a început cu o serie de amenajări, activități și evenimente comunitare în 10 orașe de pe Dunăre, continuă și anul acesta cu extindere pe afluenți, pentru a împiedica deversările de deșeuri în fluviu și apoi în Marea Neagră.

Programul Cu Apele Curate are în vedere colectarea plasticului deja existent în albiile râurilor, cât și măsuri de prevenire și combatere a următoarelor deversări. Un studiu efectuat de Universitatea din Viena a arătat că zilnic sunt transportate pe Dunăre aproximativ 4,2 tone de deșeuri, adică 1.533 de tone pe an. Mai mult de atât, cantități mari de plastic se acumulează și de la curgerile de apă sau lacurile de pe lângă Dunăre, ceea ce duce la deteriorarea biodiversității și a peisajului, dar și la scăderea drastică a calității apei menajere. Sunt necesare acțiuni extinse și de durată în tot bazinul Dunării și al afluenților săi atât pe teritoriul tării noastre cât și în țările riverane pentru a stopa catitatea imensă de deșeuri.

Asociația MaiMultVerde împreună cu partenerii săi organizează o serie de acțiuni de ecologizare și conștientizare în 18 orașe. În perioada 14 martie (Ziua Internațională a Râurilor) până pe 22 martie (Ziua Mondială a Apei), vor exista activități pentru toate vârstele, de la ecologizări până la drumeții educaționale.

Totodată va fi lansat la Sf. Gheorghe și proiectul pilot „Oltul cu apele curate”,  împreună cu Fundația Comunitară Covasna, în care cu ajutorul autorităților și poliției locale vor fi identificate zonele de pe lângă Olt unde sunt depozitate ilegal deșeuri. Locațiile vor fi monitorizate cu camere video și cei care aruncă gunoaie sau alte deșeuri vor fi trași la răspundere.

Campania are ca scop și educarea ecologică a copiilor prin proiecții de filme documentare adresate elevilor și profesorilor din clasele a 7-a și a 8-a, materiale ce pot fi accesate în această perioadă de profesorii interesați  în baza unui cont de utilizator pe această platformă.

Poluarea cu plastic este o problemă gravă nu numai la nivel național ci și mondial și autoritățile publice, societatea și fiecare cetățean în parte trebuie să se implice constant pentru rezolvarea acesteia. În afara participării la activitățile din Săptămâna Apelor, Asociația MaiMultVerde îndeamnă oamenii să se implice sub diverse forme pentru a diminua poluarea cu plastic: organizarea de acțiuni de ecologizare în grupuri mici, inițierea de acțiuni de ecologizare individuale cu susținerea Asociației MaiMultVerde, sesizarea primăriilor și Gărzii de Mediu prin adrese oficiale sau prin aplicațiile de mobil TrashOut și Panoul de Bord, cu privire la depozitările ilegale de deșeuri, formarea de grupuri locale de inițiativă pentru rezolvarea problemelor legate de poluarea cu plastic a apelor, colectarea separată a deșeurilor și predarea acestora pentru reciclare.