Smart City

Programul „Micii grădinari” din Harghita învaţă elevii să producă mâncare sustenabilă şi sănătoasă

3
min
16/3/2023

Înscrierile sunt deschise pentru şcoli până marţi, 28 februarie 2023.

Interesul pentru programul „Micii Grădinari”, derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita, este tot mai crescut în fiecare an, numărul participanţilor ajungând de la 112 la lansarea din 2012, la aproximativ 2.900 în 2022, conform Agrobiznes.

„Cel mai longeviv şi de succes program derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita, ‘Micii Grădinari’, a fost lansat şi în anul 2023. De la debutul programului, anul 2012, când s-au înscris 112 elevi din cinci şcoli, numărul participanţilor a crescut. În anul 2021 s-au înscris 1.367 de elevi, din 25 de clase, aparţinând de 42 de localităţi.

Mai poţi citi şi: Alertă într-o ţară din Europa. Resursele de apă şi mâncare sunt puse la risc de criza climatică

Anul 2022 a înregistrat un număr record de înscrieri, 2.886 de elevi din 36 de clase, aparţinând unui număr de 62 de şcoli din judeţ, fiind distribuite 34.632 pachete de seminţe. Elevii au cultivat aproape 30 de hectare cu seminţele primite”, a transmis Consiliul Judeţean Harghita într-un comunicat.

Scopul programului este de a familiariza elevii din clasele III-VII cu tainele grădinăritului şi, astfel, cu un stil de viaţă sănătos, prin consumul de legume proaspete produse în propria grădină, dar şi prin petrecerea timpului liber într-un mod relaxant, în natură.

Programul are şi o latură de educaţie financiară, întrucât copiii pot învăţa că, printr-o investiţie minimă, se pot asigura legumele necesare unei familii.

În cadrul programului „Micii Grădinari” pot fi solicitate pachete de seminţe, formate din seminţe de ridichi, salată, morcov, dovlecel, mazăre verde, castraveţi, spanac, sfeclă roşie. Pachetele de seminţe sunt oferite elevilor în mod gratuit, acestea conţinând şi informaţii utile privind modul de cultivare a plantelor, fără substanţe chimice. Cele mai frumoase grădini sunt premiate de către o comisie de evaluare care, pe baza referatelor şi fotografiilor trimise de elevi la o adresa de mail indicată, efectuează o vizită la faţa locului.

Cererile de înscriere din partea şcolilor care doresc să participle la program pot fi trimise pe adresa de mail karikascsilla@hargitamegye.ro până marţi, 28 februarie.

Mai poţi citi şi: Miezul Pământului a început să se rotească invers, potrivit oamenilor de ştiinţă

Cadrele didactice care participă în program pot solicita un certificat de participare care le poate fi util pentru dosarul personal.

„Prin programul ‘Micii Grădinari’ dorim să-i educăm pe copii pentru un stil de viaţă sănătos, dar şi pentru un consum responsabil. Copiii vor învăţa să grădinărească într-un mod plăcut şi să conştientizeze diferenţa dintre legumele proaspete cultivate cu propriile mâini şi cele de producţie industrială. De aici până la dragostea pentru agricultură este doar un pas”, a spus Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.