Stiri

Primul oraș din Europa cu iluminat public doar pe led, Târnăveni, a redus facturile cu 68%

8
min
19/9/2022

Primarul din Târnăveni a precizat că, recent, municipalitatea a câştigat o finanţare în valoare de peste 300.000 de euro din fonduri norvegiene, în urma căreia clădirile administraţiei locale vor dobândi autonomie energetică.‍

Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheşan, susţine că oraşul nu va fi afectat de o eventuală criză energetică şi nu va fi nevoit să facă economie, întrucât a redus deja consumul de energie electrică cu 68%, fiind primul oraş din Europa cu iluminat public exclusiv pe led, cu telegestiune.

Iluminat public exclusiv pe led, cu telegestiune

"Ni se recomandă să facem economie, să reducem iluminatul public, să reducem de toate. Noi putem spune că suntem cumva fericiţi datorită faptului că, în urmă cu șase ani, am modernizat iluminatul public.

Citește și: Seceta din Europa, cea mai gravă din ultimii 500 de ani, potrivit Comisiei Europene

Am fost primul oraş din Europa care am avut şi avem în continuare iluminat public exclusiv pe led, cu telegestiune, reducând consumul cu 68%, în condiţiile în care am dublat numărul lămpilor, deci acolo avem control, nu e risipă, fiindcă e foarte mult scăzut consumul şi factura.

Dar în continuare încercăm să reducem şi emisiile de dioxid de carbon şi să reducem cheltuielile financiare prin producerea de curent electric", a declarat, miercuri, primarul Sorin Megheşan.

Primarul din Târnăveni a precizat că, recent, municipalitatea a câştigat o finanţare în valoare de peste 300.000 de euro din fonduri norvegiene, în urma căreia clădirile administraţiei locale vor dobândi autonomie energetică.

Centrală fotovoltaică pentru instituții publice

"Am câştigat un proiect pe fonduri norvegiene pentru o centrală fotovoltaică, ce va fi amplasată pe Piaţa Agroalimentară, pe o suprafaţă de aproximativ 1.300 de metri pătraţi. Va produce 189,3 kw şi ne dorim ca acea energie să o folosim la clădirile publice, la sediul Primăriei Municipiului Târnăveni, la sediul Administraţiei Pieţei şi la alte clădiri aparţinând administraţiei locale.

În acelaşi timp vom face economie, pentru că vedem cu toţii pe zi ce trece energia electrică e tot mai scumpă. Acele panouri fotovoltaice vor fi montate pe o structură metalică, pe acoperişul pieţei şi eu cred că ne va fi suficientă energia pentru a acoperi consumul propriu în clădirile instituţiei.

Citește și: Monitorizarea pădurilor, obiectiv strategic pentru Comisia Europeană. Cum arată noul cadru 

Cred că până în luna iunie 2023 cel târziu va fi în funcţiune", a arătat edilul, care a precizat că energia electrică astfel obţinută va fi folosită şi la viitoarea staţie de încărcare pentru autoturisme electrice.

Potrivit primarului, finanţarea nerambursabilă s-a obţinut prin SEE şi Mecanismele Financiare Norvegiene 2014-2021 în cadrul "Energy Programme in Romania", pe creşterea capacităţii de producţie din alte surse regenerabile.

Valoarea totală a proiectului de la Târnăveni este de 357.762 euro, din care 304.000 euro din fonduri nerambursabile şi 53.762 euro din contribuţia municipiului.
În paralel, a spus Sorin Megheşan, se fac investiţii pentru eficientizarea energetică a Liceului Teoretic şi a Casei de Cultură, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Sursa foto: Facebook/ La Târnăveni