Stiri

Premierul Ciucă susține proiectele hidrocentralelor din arii protejate: Decizia CCR privește bicameralismul, avem nevoie de energie

6
min
4/11/2022

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea USR în legătură cu legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate.

Guvernul va susţine reaprobarea în Parlament a proiectului privind construcţia de hidrocentrale mici pe arii protejate, după ce vor fi corectate elementele neclare declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, menţionând că România are nevoie de energie.

„Avem nevoie de aceste hidrocentrale”

"Curtea s-a pronunţat ieri pe principiul bicameralismului, motiv pentru care, în momentul în care vom avea publicată motivarea Curţii, (proiectul de lege – n.r.) se va întoarce în Parlament.

Guvernul va susţine ca elementele neclare din cuprinsul legii să fie asumate de Senat şi de Cameră şi să o reaprobăm, pentru că avem nevoie de aceste hidrocentrale, sunt bani ai României care au fost investiţi în aceste hidrocentrale.

Avem cel puţin în momentul de faţă 11 care sunt asumate prin a fi repuse în funcţiune, pentru că ele unele dintre ele au ajuns la un nivel de finalizare de până la 90%. Avem nevoie de energie. Energia este o cerinţă strategică pentru noi şi pentru Uniunea Europeană, deci vom finaliza acest proiect până la finalul anului acesta", a afirmat Ciucă.

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea USR în legătură cu legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate.

Proiecte de interes public major

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 23 martie, proiectul care prevede că obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% sunt considerate proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională şi urmează să fie puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025.

"Obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022, sunt considerate ca fiind proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională, urmând a fi puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025.

Finalizarea acestor obiective de investiţii care se suprapun cu arii naturale protejate este posibilă, cu condiţia ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să propună în compensare pentru suprafeţele ocupate o zonă echivalentă din punct de vedere al biodiversităţii cu zona ocupată de obiectiv, până la punerea acestuia în funcţiune, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2025", prevede proiectul.

Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ciucă