Stiri

Premieră la Timișoara: registru digital al spațiilor verzi, copacilor și gardurilor vii

6
min
9/1/2023

Arborii, arbuştii şi gardul viu vor fi inventariaţi după specie, vârstă, condiţie, iar baza de date va fi actualizată în permanenţă.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că a semnat contractul prin care administraţia locală va avea o evidenţă completă a spaţiilor verzi din oraş, urmând să fie realizat, în premieră, un Registru al spaţiilor verzi în format digital.

Pare SF, dar nu e

"Registrul este important pentru protejarea spaţiului verde al Timişoarei. Vom avea o evidenţă clară a spaţiilor verzi, a numărului de arbori şi a stării lor de sănătate. Pe baza acestor date vom putea construi o strategie de creştere a spaţiului verde în Timişoara şi de a preveni situaţiile în care arbori şi zone verzi dispar pentru a face loc betoanelor. Este un pas important spre normalitate şi spre un oraş care îşi gestionează eficient şi în mod profesionist resursele verzi", a afirmat Dominic Fritz.

Arborii, arbuştii şi gardul viu vor fi inventariaţi după specie, vârstă, condiţie, iar baza de date va fi actualizată în permanenţă, precum şi a caracteristicilor calitative şi cantitative ale acestora. Arborii ocrotiţi, cu valoare estetică deosebită şi cu diametrul mai mare de 50 de cm vor fi scanaţi complet şi transpuşi într-un model 3D.

De asemenea, pentru aceştia, se va realiza o imagine termică, rezultată prin utilizarea tehnologiei infraroşu, pentru verificarea stării de sănătate. Imaginea termică va fi integrată în baza de date a registrului şi asociată fiecărui arbore de acest tip. Imaginile vor putea fi apoi vizualizate şi procesate cu ajutorul aplicaţiei dedicate. Utilizarea tehnologiei infraroşu este o metodă neinvazivă de diagnosticare a arborilor.

Contract de 2,8 milioane lei

Registrul spaţiilor verzi este o obligaţie legală pentru administraţiile locale şi cuprinde un sistem informaţional de tip GIS (geographic information system), o interfaţă de tip hartă digitală, iar echipele din cadrul primăriei vor fi instruite în folosirea noului software, hardware şi a procedurilor de actualizare a bazei de date.

În primele şase luni va fi implementată platforma digitală, iar apoi datele din oraş vor fi colectate prin echipamente specializate, cu scanner LIDAR şi vor fi măsurate suprafeţele exacte ale parcurilor, scuarurilor, aliniamentelor stradale etc.

Câştigătorul licitaţiei este asocierea Eterra Map SRL şi Megagis SRL, care se angajează să livreze serviciile de elaborare a registrului într-un termen de 24 de luni de la ordinul de începere. Valoarea contractului este 2.832.200 lei (TVA inclus).

Sursa foto: Facebook/ Dominic Fritz