Comisia Europeană a aprobat o investiţie de peste 77 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare, tratare şi reciclare a deşeurilor din judeţul Galaţi, informează un comunicat al Executivului comunitar. “Această investiţie în cadrul politicii de coeziune va contribui la îmbunătăţirea sănătăţii şi a calităţii vieţii oamenilor care trăiesc în judeţul Galaţi. Investiţia va îmbunătăţi mediul prin reciclarea materialelor altfel irosite şi va stimula dezvoltarea biodiversităţii locale şi a activităţilor economice”, a afirmat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, potrivit Agerpres.
Datorită acestui proiect, întreaga populaţie a judeţului (peste 500.000 de lucuitori) va avea acces la servicii de salubrizare în 2021, ceea ce prezintă un beneficiu deosebit pentru oamenii din zonele rurale, unde în prezent doar 45% au acces la aceste servicii. Noua infrastructură creată va creşte reutilizarea şi reciclarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, sticlă şi lemn şi va reduce deşeurile care ajung la depozitele de deşeuri. De asemenea, va permite tratarea corespunzătoare a deşeurilor domestice periculoase şi a deşeurilor voluminoase. Investiţia va crea aproximativ 300 de noi locuri de muncă în perioada de construcţie şi aproximativ 380 în faza operaţională.