Stiri

Oceanele lumii îşi schimbă culoarea din cauza prăbuşirii climatului

2
min
15/9/2023

„Această culoare reflectă schimbările care se petrec în ecosistem”, a spus un cercetător.

Oceanele Pământului își schimbă culoarea, iar prăbuşirea climatului este probabil de vină, potrivit cercetărilor.

Culoarea albastră a mării devine din ce în ce mai verde, potrivit unui nou studiu citat de The Guardian. Zonele aflat la latitudini joase, în apropierea Ecuatorului, sunt afectate în mod special.

„Motivul pentru care ne pasă de acest lucru nu este pentru că ne pasă de culoare, ci pentru că această culoare reflectă schimbările care se petrec în ecosistem”, a spus BB Cael, cercetător la Centrul Național de Oceanografie din Southampton și autorul studiului publicat în Nature, potrivit The Guardian.

Examinarea modificărilor de culoare poate oferi cercetătorilor o imagine mai clară a schimbărilor în populațiile de plancton de pe tot globul. Fitoplanctonul este crucial pentru ecosistemele oceanice, deoarece se află la baza majorității lanțurilor sale trofice.

Comparând aceste schimbări de culoare cu cele simulate printr-un model computerizat axat pe cum ar arăta oceanele dacă încălzirea globală cauzată de om nu ar fi avut niciodată loc, schimbarea a fost clară.

„Am observat schimbări semnificative de culoare în aproape toate oceanele tropicale sau subtropicale”, a spus Cael.

Schimbări de culoare în peste jumătate din oceanele lumii

Schimbările au fost detectate în 56% din oceanele lumii - o suprafață mai mare decât toată suprafaţa terestră a Pământului.

În majoritatea zonelor există un „efect de înverzire” clar, a spus Cael, adăugând că există și locuri în care a fost observată o creştere a nuanţelor de roșu sau albastru.

„Acestea nu sunt schimbări masive care distrug ecosistemele. Ele pot fi subtile, dar acest lucru ne oferă încă o dovadă că activitatea umană afectează probabil părți mari ale biosferei globale într-un mod pe care nu l-am putut înțelege”, a spus Cael.

Dovezi clare ale schimbării climei

Deși această descoperire aduce dovezi ferme ale schimbării climei, ceea ce nu este clar este cât de puternice sunt aceste schimbări și ce se întâmplă în interiorul oceanului pentru a le provoca, potrivit lui Michael J Behrenfeld, cercetător specializat în oceane la Universitatea de Stat din Oregon, care nu a fost implicat în cercetare.

„Cel mai probabil, tendințele măsurate sunt asociate cu mai mulți factori care se schimbă în paralel”, a spus Behrenfeld. Un exemplu este potenţiala creștere a microplasticelor din ocean, care, ca orice alte particule, cresc nivelul de împrăștiere a luminii.

NASA va lansa o misiune avansată de satelit în ianuarie 2024 numită Pace, care va măsura sute de culori în ocean.

Foto: NASA