Stiri

Noi spații verzi în cartiere vor apărea prin intermediul unor proiecte finanțate de Platforma de mediu pentru Bucureşti

12
min
16/11/2022

Platforma de mediu pentru Bucureşti este un program deschis implicării tuturor companiilor care vor să participe.

Şapte proiecte de mediu din Bucureşti, care vizează spaţii verzi în cartiere, natură urbană şi calitatea aerului, se vor desfăşura pe parcursul unui an, prin finanţarea din cadrul Platformei de mediu pentru Bucureşti, conform unui comunicat remis marţi.

Bucureștiul sufocat

Platforma de mediu pentru Bucureşti, iniţiată de Fundaţia Comunitară Bucureşti şi ING Bank România, anunţă susţinerea a trei proiecte de mediu pentru al doilea an consecutiv şi, alături de FAN Courier, finanţarea a patru noi proiecte din comunitate, care susţin creşterea calităţii spaţiilor verzi din Bucureşti.

"Bucureştiul devine un oraş sufocat de lipsa de verdeaţă şi deconectat de la natură, ceea ce contribuie la poluare, stres, creşterea temperaturii, spaţiu restrâns pentru recreere şi sport. Trăim împreună în Capitala în care sunt mai multe autoturisme decât copaci.

De aceea, spaţiile verzi urbane, deschise comunităţii, sunt o prioritate pentru Platforma de mediu pentru Bucureşti în următorul an şi sunt tema principală pentru runda a doua de finanţare", se menţionează în comunicat.

"Natura dintre blocuri"

Unul dintre proiectele care vor primi finanţare şi suport pentru un an, este "Natura dintre blocuri" (Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti), care deschide către comunitate o nouă zonă naturală urbană, Pajiştea Petricani (zona Tei-Romsilva).

Pentru a aduce oamenii în zonă, fără să înlăture natura, proiectul include un traseu tematic, 5 noi zone documentate (din cele aflate în proprietate publică) şi o comunitate de practică care să susţină, pe termen lung integrarea biodiversităţii în planificarea şi administrarea urbană şi să transforme modul în care ne raportăm la zonele naturale semi-sălbatice din oraşe. Proiectul a primit o finanţare de 231.520 lei.

"Grădina cu Poveşti" (Asociaţia P.A.V.E.L), un alt proiect, care a primit o finanţare de 122.400 lei, vizează transformarea unui teren viran şi arid într-o grădină terapeutică şi multisenzorială în curtea Institutului Oncologic "Prof. Dr. Al. Trestioreanu" Bucureşti, chiar în faţa secţiei de Oncopediatrie. Având în vedere impactul negativ al bolii oncologice şi nivelul de anxietate al pacientului spitalizat, grădina va fi amenajată pe o suprafaţă generoasă de 1.143 mp.

Grădini de bloc

O finanţare de 62.500 lei a fost acordată proiectului "ROOTS - Grădini urbane" (Asociaţia Culturalis), care aduce conştiinţa civică şi ecologică în cartierul Titan. Vor fi amenajate două grădini de bloc, fiecare cu staţie proprie de compostare. Cu implicarea vecinilor şi a autorităţilor locale se vor desfăşura ateliere educative pentru familii. Proiectul este unul pilot, documentat, pentru ca cele două spaţii să devină centre de învăţare şi împărtăşire de experienţă şi modelul să fie replicat şi în alte grădini de bloc.

Proiectul "Împreună în grădina de lângă bloc" (Grupul de iniţiativă Floreasca Civică) are două componente: reamenajarea spaţiilor verzi dintre blocuri, din curtea şcolii şi a grădiniţei şi din faţa dispensarului din cartierul Floreasca şi acţiuni de împădurire pe malul lacului din imediata apropiere a Căii Floreasca. Valoarea finanţării este de 83.580 lei.

Al doilea an

Proiectele vor fi evaluate integral la finalul anului de implementare, urmând ca în baza rezultatelor obţinute şi a capacităţii Platformei de mediu pentru Bucureşti de a atrage fonduri, să se negocieze şi semneze următoarea etapă de finanţare.

La fel s-a întâmplat şi cu proiectele din prima rundă de finanţare, care vor fi susţinute pentru al doilea an consecutiv de iniţiatorii Platformei, Fundaţia Comunitară Bucureşti şi ING Bank România.

Astfel, după ce în primul an a fost cartată vegetaţia din zonele cheie (Dâmboviţa pe culoarul Mihai Bravu-Glina, Parcul Natural Văcăreşti), s-a elaborat strategia de amenajare ecologică a culoarului şi un traseu tematic de biodiversitate în pădurea Băneasa, proiectul "Traversăm prin verde" (Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti) primeşte şi în acest an o finanţare de 100.000 lei. Cu aceste fonduri, se amenajează zonele pilot pentru crearea unui culoar ecologic pe malul drept al Dâmboviţei, între Mihai Bravu şi Glina.

În primul an al proiectului "aerlive.ro" (Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis) au fost montaţi 20 de senzori noi, a fost realizat raportul anual al calităţii aerului din Bucureşti şi trei propuneri de politici publice dezvoltate colaborativ, cu grupurile civice.

Continuarea finanţării permite finalizarea aplicaţiei de mobil pentru monitorizarea calităţii aerului din Bucureşti şi două campanii de monitorizare a calităţii aerului şi de conştientizare a efectelor poluării asupra organismului uman. Valoarea finanţării acordate este de 100.000 lei.

Cum a apărut programul

"Verde citadin" (Asociaţia CSR Nest) este proiectul care a organizat zece ateliere de grădinărit şi un târg de economie circulară, două construcţii pe pereţi verzi în zona Pieţii Mureş şi două grădini pedagogice în Buftea şi Bucureşti. În 2023, prin finanţarea de 99.950 lei, celor două grădini pedagogice de anul trecut li se va alătura grădina Colegiului Naţional I.L. Caragiale. Profesorii şi responsabilii din liceele care îngrijesc aceste spaţii vor participa la activităţi de pregătire şi training pentru îngrijirea grădinilor, pentru a asigura sustenabilitatea acestor acţiuni.

Platforma de mediu pentru Bucureşti, iniţiată de Fundaţia Comunitară Bucureşti împreună cu ING Bank România, urmăreşte dezvoltarea participativă a unei viziuni de mediu pentru Bucureşti şi Ilfov. Platforma aduce laolaltă organizaţii non-profit, grupuri de iniţiativă civică, autorităţi publice şi companii pentru a crea impactul colectiv necesar pentru a transforma Capitala într-un oraş în care locuitorii duc o viaţă sănătoasă şi se simt bine, iar companiile prosperă fără să fie expuse unor riscuri legate de mediu.

Platforma de mediu pentru Bucureşti este un program deschis implicării tuturor companiilor care vor să participe. Runda a doua de finanţare este sprijinită şi de FAN Courier.

Primele iniţiative cu care a pornit Platforma de mediu sunt Raportul de Cercetare privind Starea Mediului în Bucureşti şi proiectele pilot legate de Parcul Natural Văcăreşti, Aerlive şi Verde citadin, care au fost finanţate încă din 2021 şi sunt dezvoltate în continuare într-o formă colaborativă.

Fundaţia Comunitară Bucureşti pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de iniţiativă pentru a dezvolta comunităţi în care să ne simţim ca acasă. Construieşte mecanisme de donaţie, fonduri de finanţare sau incubatoare de idei pentru oraş.

În 11 ani, a finanţat peste 700 de proiecte şi burse din Bucureşti şi Ilfov, cu 3.9 milioane de euro. Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 18 fundaţii comunitare din ţară.â

Sursa foto: Wikimedia Commons/ Britchi Mirela