Stiri

Microbuze electrice pentru transportul în comun la Deva, prin bani europeni

3
min
1/2/2023

Orașul va avea 26 de vehicule electrice pentru transport public.

Primele microbuze electrice pentru transportul public de persoane au ieşit în curse de probă pe străzile din municipiul Deva, primele teste vizând autonomia de deplasare pe traseele existente, a anunţat marţi primarul localităţii, Florin Oancea.


26 de vehicule electrice


În paralel, se derulează procedurile necesare pentru înmatricularea şi asigurarea microbuzelor, dar şi pentru obţinerea licenţelor de transport.
"În cursul lunii februarie, microbuzele vor intra efectiv în exploatare, deservind călătorii din municipiu. Tot în luna februarie va ajunge la Deva al doilea lot de vehicule electrice pentru transportul în comun, respectiv trei autobuze mari şi încă şase microbuze", a precizat primarul.

 

Mai poți citi: Parlamentul European are planuri mari pentru folosirea bicicletei ca transport. Care sunt beneficiile


Alte şase microbuze electrice şi un autobuz mare vor intra în flota societăţii de transport local în cursul lunii martie.
În total, municipiul Deva va avea 26 de autovehicule electrice, dintre care patru vor fi autobuze, iar 22 microbuze.
Microbuzele sunt prevăzute cu rampă pentru persoanele cu dizabilităţi. Ele au o capacitate de 21 de locuri, dintre care 12 pe scaune.
Pentru asigurarea energiei necesare autovehiculelor, municipalitatea a prevăzut 33 de staţii de încărcare electrice, şapte fiind cu încărcare rapidă.


Nouă milioane de euro

Achiziţia autovehiculelor electrice s-a realizat din fonduri europene în valoare de circa nouă milioane de euro, ca parte a unui proiect de modernizare a transportului public local în municipiul Deva.
Pe lângă autovehicule nepoluante, noul sistem de transport public presupune conectarea tuturor maşinilor aflate pe trasee, printr-un sistem GPS, astfel că se poate afla, în orice moment, câte locuri sunt libere în vehicule şi timpul de aşteptare până când autobuzul sau microbuzul va ajunge în staţie.
Investiţia în autobuze electrice face parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Deva.

foto: Facebook/Primăria Municipiului Deva