Stiri

Materiale promoționale pentru campaniile de mediu, în planul de achiziții al PMB

2
min
8/12/2022

Licitaţia se desfăşoară prin procedură simplificată şi va include trei loturi. Valoarea totală estimată a acestora este de 181.350 lei.

Primăria Capitalei anunţă o licitaţie pentru achiziţionarea a câte 1.000 de şepci, tricouri, mănuşi de lucru, dar şi a altor materiale promoţionale precum echipament de grădinărit, pixuri, markere sau baloane, destinate campaniilor de mediu pe care urmează să le desfăşoare.

Prețul cel mai scăzut

Conform caietului de sarcini publicat pe SICAP, materialele promoţionale vor fi distribuite cu ocazia evenimentelor ce vor fi organizate de Ziua Pământului, Ziua Păsărilor şi Arborilor, Ziua Mondială a Mediului, Ziua Mondială a Animalelor, Ziua Internaţională a Zonelor Urbane.

Licitaţia se desfăşoară prin procedură simplificată şi va include trei loturi. Valoarea totală estimată a acestora este de 181.350 lei.

Astfel, Primăria Capitalei achiziţionează următoarele cantităţi de materiale promoţionale: 1.000 de şepci, 1.000 de tricouri din bumbac ambalate individual, 1.000 de mănuşi de lucru, 500 de rucsacuri sport, 2.300 de baloane latex imprimate cu animale, 500 de baloane latex imprimate cu câini, 300 de pelerine impermeabile cu glugă verzi, 500 de pixuri, 500 de markere pentru colorat, 525 de blocuri de desen format A3, 500 de creioane colorate, 300 de echipamente pentru grădinărit.

Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut. Termen pentru primirea ofertelor: 9 ianuarie 2023.

Sursa foto: Facebook/ Nicusor Dan