Stiri

De ce nu se pot construi drumuri în rezervația biosferei Delta Dunării și care e bătaia peștelui la firmele de transport pe apă

7
min
28/12/2022

O dată la patru ani, MTI organizează licitaţie pentru acordarea subvenţiei necesare desfăşurării activităţii de transport naval de persoane în Deltă.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) găzduiește miercuri, 28 decembrie, o dezbatere pe marginea proiectului de hotărâre de Guvern privind modul de organizare a serviciului public de transport naval în localităţile din Delta Dunării.

Dezbatere pe brevet

Proiectul a fost publicat pe site-ul ministerului pe data de 16 decembrie, iar unii reprezentanţi ai societăţilor de transport din judeţul Tulcea au atras atenţia asupra faptului că în propunerea de act normativ trebuie menţionat nave de pasageri.

"Aşa cum sunt ele definite în legislaţia românească, navele de pasageri au anumite caracteristici, trebuie să creeze un anumit confort călătorului, trebuie să aibă spaţii în care marfa să fie condiţionată, trebuie asigurate accesul persoanelor cu dizabilităţi, dar şi efectele poştale, contractele guvernamentale Lapte şi corn, alimentele de la Uniunea Europeană.

E vorba de nave de nave de pasageri, iar acest termen trebuie inclus în hotărâre", a precizat, pentru Agerpres, directorul executiv al societăţii care asigură transportul subvenţionat de călători în Deltă, Nicolae Chichi.

El a menţionat că proiectul de hotărâre de Guvern supus dezbaterii publice va permite accesul la licitaţie şi firmelor de transport internaţional.

"Nu există transport de persoane terestru, aerian sau naval decât cel făcut de oameni care au un atestat profesional, un brevet. Acel atestat profesional spune că ai voie să conduci un mijloc de transport public", a mai spus Nicolae Chichi.

O dată la patru ani

La rândul său, preşedintele Asociaţiei operatorilor de ambarcaţiuni de agrement, Ştefan Ivanov, a pledat pentru eficientizarea activităţii de transport în Deltă.
"Trebuie să eficientizăm în primul rând transportul naval şi trebuie să aducem câteva plusuri, să definim transportul de persoane. Trebuie să facem transport de marfă şi să nu mai descărcăm mărfurile în Deltă cu hamali, ci să ajungem la automatizări", a menţionat Ivanov.

Potrivit directorului Nicolae Chichi, noul proiect de hotărâre de Guvern este necesar în condiţiile în care unul din actele normative în baza căruia în Deltă se desfăşoară activitatea de transport public de persoane, respectiv hotărârea de Guvern nr. 595/2000, menţionează numele societăţii care face activitatea, actul fiind considerat caduc.

O dată la patru ani, MTI organizează licitaţie pentru acordarea subvenţiei necesare desfăşurării activităţii de transport naval de persoane în Deltă, dar în ultimii peste zece ani doar o singură societate a câştigat aceste tranzacţii, fiind singura care îndeplineşte condiţiile de siguranţă impuse de Regulamentul de navigaţie pe Dunăre.

De-a lungul timpului, atât politicieni, cât şi reprezentanţi ai unor societăţi private au criticat autorităţile pentru că acordă doar unei singure societăţi subvenţia pentru transportul public de persoane.

În proiectul de act normativ al MTI se menţionează că legătura între localităţile Deltei Dunării şi Tulcea este posibilă numai pe căile navigabile interioare, având în vedere caracterul de rezervaţie naturală şi caracteristicile mediului acvatic, improprii pentru dezvoltarea şi întreţinerea unei reţele de drumuri locale.

Sursa foto: Flickr