Stiri

Lidl România continuă să investească în programe de prevenire a poluării cu plastic

12
min
26/1/2023

Anul acesta, retailerul demarează o nouă campanie de donații la casele de marcat pentru Asociația MaiMultVerde și programul „Cu Apele Curate”

În perioada 2 ianuarie - 31 decembrie 2022, clienții Lidl s-au implicat în susținerea programului național ASAP România, dezvoltat de Fundația The Institute în cadrul campaniei de donații la casele de marcat desfășurate în magazinele retailer-ului. Suma de peste 230.000 de lei strânsă cu ajutorul clienților a fost suplimentată de către Lidl până la valoarea de 470.000 lei, pentru ca ASAP România să poată continua implementarea programului național de colectare separată a deșeurilor reciclabile în școlile din România. În continuare, până pe 31 decembrie 2023, Lidl România organizează o nouă campanie de strângere de fonduri la casele de marcat dedicată Asociației MaiMultVerde, care prin intermediul programului Cu Apele Curate își propune reducerea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării.

Implementarea unui sistem unitar de colectare separată a deșeurilor reciclabile în cadrul instituțiilor de învățământ din România și, în paralel, desfășurarea unei campanii de educare adresate tinerilor, care se axează pe explicarea modului corect de colectare a deșeurilor și, prin urmare, pe schimbarea comportamentului față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare, sunt două direcții pe care le urmărește programul ASAP România încă de la lansare, din anul 2019. Suma de 470.000 de lei, obținută cu sprijinul clienților Lidl în cadrul campaniei de donații de la casele de marcat, desfășurată pe parcursul anului trecut, în magazinele Lidl, va fi folosită pentru a continua implementarea programului ASAP în unitățile de învățământ din toată țara, până în 2025.

Programul a avut o evoluție constantă de la an la an, iar cele mai recente rezultate arată că, în anul 2022, peste 400 de școli au contribuit activ la misiunea ASAP, colectând separat 296 tone de deșeuri reciclabile, amprenta de carbon aferente acestei activități fiind redusă cu 84.3 tone CO2 echivalent. Până în prezent, 30 de orașe și reședințe de județ din țară și 4 sectoare ale capitalei susțin și se implică în misiunea ASAP, programul ajungând la aproape 600.000 de elevi, în peste 1.600 de instituții de învățământ.

Mai mult decât atât, cu sprijinul Lidl România, ASAP a organizat anul trecut o serie de acțiuni educative și interactive destinate atât tinerilor, cât și adulțiilor în cadrul „ASAP Recycling Park”, un proiect implementat în premieră la Electric Castle. În plus, pe lângă activitățile de instruire și de educare desfășurate în școli, organizația a participat la acțiuni de combatere a poluării cu plastic ale Dunării în cadrul programului România Limpede, implementat de retailer în toamna anului trecut. Astfel, echipa ASAP a coordonat o serie de workshop-uri în patru orașe de la malul Dunării, în Giurgiu, Călărași, Brăila și Galați. În cadrul acestor workshop-uri, participanții au învățat cum să curețe corect plasticul, folosind deșeurile colectate de pe malurile și din apele fluviului și, ulterior, cum să le transforme în obiecte utile de uz casnic.

Reducerea cantităților de plastic din apele Dunării prin educație și dezvoltare comunitară

Anual, zeci de mii de tone de deşeuri rămân necolectate în judeţele riverane Dunării, potrivit rezultatelor unui raport privind situaţia gestionării deşeurilor în judeţele dunărene, realizat de Asociaţia MaiMultVerde, cu sprijinul Federaţiei Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară. În fiecare an râurile și acumulările de apă dulce (lacuri, Delta Dunării), în special, sunt invadate de cantități uriașe de plastic aduse de viituri, fapt ce periclitează biodiversitatea acvatică, calitatea apelor și valoarea peisagistică a acestora.

Conform unui studiu efectuat de Universitatea din Viena, 4,2 tone de plastic sunt transportate în fiecare zi (1.533 t/an) de Dunăre, colector cvasi-integral al rețelei hidrografice din România, în Marea Neagră.

Programul Cu Apele Curate, lansat în anul 2019 de Lidl România și Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și Bloc0, este un demers pe termen mediu și lung care are o acțiune concretă și aplicabilă atât în zona fluviului Dunărea, cât și a afluenților săi, pentru a asigura un impact pozitiv la nivel național. Astfel, programul are ca scop reducerea cantitățiilor de plastic din apele Dunării, printr-un proces de activare a comunităților locale din orașele situate pe malurile fluviului și ale afluenților acestuia.

Astfel, până pe 31 decembrie 2023, Lidl România organizează o nouă campanie de donații la casele de marcat, având drept beneficiar Asociația MaiMultVerde, programul Cu Apele Curate. Suma strânsă va contribui la montarea a 3 noi bariere plutitoare pe afluenții Dunării, o soluție tehnologică cu ajutorul cărora sunt colectate deșeurile plutitoare, evitând ca acestea să ajungă în apele fluviului și ulterior în Marea Neagră.

De-a lungul timpului, în cadrul programului demarat de Lidl România și Asociația MaiMultVerde, au fost testate mai multe soluții tehnologice, în premieră în România, cu scopul de a colecta mai ușor și mai rapid deșeurile de la suprafața apelor, precum drona WasteShark, bariera plutitoare ecologică Flotation Boom și plasa Trach Catcher. Până în prezent, au fost instalate 5 bariere plutitoare pe râurile Jiu, Cerna, Buzău, Olt și Siret, care au oprit 52 de tone de deșeuri de plastic, colectate ulterior de voluntari și predate firmelor locale de salubrizare în vederea valorificării.

În plus, în cadrul programului Cu Apele Curate au loc în mod constant și activități educative, de informare și de organizare comunitară. Numai în perioada 1 martie 2021 – 28 februarie 2022 au avut loc 30 de evenimente comunitare în localitățile riverane, cu un număr total de 2.500 de participanți. În cadrul evenimentelor s-au desfășurat workshopuri informative și practice și au fost organizate 45 de proiecții de filme tematice în licee, cu 1.500 participanți. Mai multe detalii despre programele, proiectele și inițiativele susținute de Lidl România în anul financiar 2021 puteți vedea aici.