Deși turbăriile din România sunt benefice pentru mediul înconjurător, majoritatea se degradează accelerat în ultimele decenii, atât din cauze naturale, cât și antropice. Mai mult de-atât, cantitățile de CO2 și gaz metan emanate în atmosferă de aceste ecosisteme fragile joacă un rol important în politicile ce vizează neutralitatea climatică.

O turbărie din patru e restaurată

Sprijinul oferit în ultimii șapte ani prin fonduri europene poate susține intervenții de restaurare pentru un număr limitat de turbării, fiind necesare atât identificarea de noi modalități de finanțare a unor proiecte de biodiversitate, dar și eforturi suplimentare din partea altor entități cu preocupări în acest domeniu nu doar pentru protecția lor, dar și pentru valorificarea lor economică (turistică, în acest caz). Doar un sfert din turbăriile degradate (45 din 218) sunt prinse astăzi în programe de restaurare.

Mai puțin cunoscute publicului, cel puțin din România, turbăriile, alături de alte categorii de zone umede, sunt ecosisteme terestre de zone umede, respectiv niște terenuri umede mlăștinoase care se formează în zone depresionare, fără scurgere, pe care se adună o anumită cantitate de apă. Uneori, acestea sunt acoperite cu vegetație forestieră sau doar cu vegetație higrofilă specifică (mușchi).

Aici, materialul vegetal acumulat se descompune lent și se carbonizează formând o acumulare de turbă, ce ia forma unei roci sedimentare de culoare închisă. Turba este utilizată frecvent ca și combustibil sau îngrășământ natural pentru flori. Prin funcțiile pe care le dețin, turbăriile reglează nivelul apei și captează cantități însemnate de CO2 din atmosferă.

Continuarea, pe infloclima.ro.

Sursa foto: Infoclima.ro