Solutii

Înmormântările tradiţionale, dăunătoare pentru sănătate şi mediu. Ce soluţii sustenabile există

5
min
24/2/2023

„Înmormântările sunt o adevărată problemă pentru sănătatea publică și o sursă de poluare. Dar pentru că acestea sunt probleme legate de moarte, nu vorbim despre asta”, a spus Frances Valdes, președintele Humusation France, un grup care militează pentru legalizarea compostării umane.

„Compostul uman” a fost legalizat recent în șase state din SUA, însă nu a fost aprobat nicăieri în Europa. În majoritatea țărilor europene, singurele opțiuni pentru înmormântare au rămas incinerarea sau îngroparea tradițională.

Ceea ce se poate face cu un cadavru este adesea limitat, dar a fost înregistrată o cerere semnificativă pentru mai multe opţiuni, în special pentru a aborda soluţii ecologice.

„Înmormântările sunt o adevărată problemă pentru sănătatea publică și o sursă de poluare. Dar pentru că acestea sunt probleme legate de moarte, nu vorbim despre asta”, a spus Frances Valdes, președintele Humusation France, un grup care militează pentru legalizarea compostării umane, potrivit euronews.com.

De ce înmormântările şi incinerările tradiţionale sunt dăunătoare pentru sănătate şi mediu

Incinerările au o amprentă semnificativă de carbon. Incinerarea unui corp într-un sicriu poate elibera gaze reziduale toxice, cum ar fi oxizi de azot și dioxid de sulf. O incinerare generează aproximativ 245 de kilograme de emisii de carbon, echivalentul încărcării unui smartphone de peste 29.000 de ori.

Mai poţi citi şi: Planeta riscă să intre într-o „buclă fatală” din cauza crizei climatice. Ce soluţii propun cercetătorii

Înmormântările tradiţionale sunt şi ele dăunătoare pentru mediul înconjurător. Substanțele chimice utilizate în procesul de îmbălsămare se pot scurge și pot polua solul și căile navigabile din jur. Totodată, acest tip de înmormântare prezintă şi problema găsirii spaţiului necesar pentru groapă.

Un sondaj YouGov cu 4.987 de adulți din Marea Britanie, publicat săptămâna aceasta, a constatat că 44% dintre ei ar dori să fie transformați în compost atunci când vor muri.

Ce presupune procesul de compostare a cadavrelor umane?

Procesul de compostare a cadavrelor umane care a fost legalizat în statele americane Washington, New York, California, Colorado, Oregon și Vermont implică plasarea cadavrelor în recipiente ermetice şi încojurarea lor de un amestec voluminos de lucernă şi rumeguş.

Acestea rețin căldura în mod natural, evitând astfel cheltuielile mari pe care le implică combustibilii fosili folosiţi de crematoriile convenționale.

Căldura accelerează activitatea microbiană și, după aproximativ 30-50 de zile, organismul este transformat în materie organică. Oasele și dinții nu se descompun în acest proces și sunt măcinați separat folosind echipamente specializate și apoi amestecați cu restul solului.

Mai poţi citi şi: Alertă într-o ţară din Europa. Resursele de apă şi mâncare sunt puse la risc de criza climatică

Noul sol este apoi lăsat aproximativ 30 de zile pentru a se stabiliza şi usca înainte de a fi dat familiei persoanei decedate.

În Belgia şi Franţa, un grup militează pentru introducerea unui proces de compostare diferit. În locul îmbălsămării, corpul ar fi aşezat pe un teren sigur, îngrădit, peste material organic. Apoi, cadavrul ar fi acoperit cu paie, frunze uscate şi resturi tăiate din gazon şi ar fi lăsat astfel timp de patru luni.

După această perioadă, o persoană instruită ar fi trimisă pentru a înlătura plombele sau stimulatoarele cardiace şi pentru a măcina oasele.

După alte opt luni, corpul ar trebui să se descompună complet, dacă este păstrat în condiţii corecte, iar mai apoi ar fi transformat în trimisă pentru „humus”, o parte extrem de fertilă a solului, alcătuită din materie organică descompusă.

Incinerarea cu apă, o alternativă la compost

Compostul nu este singura variantă prietenoasă cu mediul când vine vorba de înmormântări.  În următoarele luni, Irlanda urmează să deschidă prima instalație de incinerare cu apă din Europa.

„Folosim apa pentru a reduce corpul la rămășițele sale osoase. O soluție alcalină în combinație cu apă și căldură, readuce corpul înapoi la componentele sale chimice - aminoacizi, peptide, zaharuri și săruri”, a spus fondatoarea instalaţiei, Elizabeth Oakes.

Oasele sunt înlăturate în timpul procesului şi sunt măcinate într-o pulbere fină albă, care este pusă într-o urnă şi returnată familiei. Procesul durează trei sau patru ore şi, potrivit firmei Resomation din Marea Britanie, foloseşte de cinci ori mai puţină energie decât o incinerare cu foc.

Foto: Freepik