Solutii

Guvernele UE au convenit că ar trebui să se interzică distrugerea textilelor nevândute

2
min
25/5/2023

Guvernele Uniunii Europene au căzut de acord luni că vor interzice distrugerea textilelor nevândute, cu scopul de a proteja mediul prin reducerea deşeurilor şi creşterea reutilizării şi reciclării produselor.

Măsura vine în contextul în care Comisia Europeană a anunţat că distrugerea hainelor şi încălţămintei nevândute a devenit o problemă larg răspândită în UE, în special din cauza creşterii vânzărilor online.  

Consumul de textile în Europa are al patrulea cel mai mare impact asupra mediului şi schimbărilor climatice după mâncare, locuinţe şi mobilitate, potrivit Reuters.

Aproximativ 5,8 milioane de tone de textile sunt aruncate anual pe teritoriul UE, în jur de 11 kilograme de persoană, o mare parte dintre acestea fiind aruncate la groapa de gunoi sau incinerate.

Firmele mijlocii, cu mai puțin de 250 de angajaţi, ar avea o perioadă de tranziție de patru ani, iar cele mici, cu mai puțin de 50 de angajați, ar fi scutite. Reprezentanţii Parlamentului European vor negocia asupra legii pentru a-şi stabili poziţia în următoarele luni.

Foto: Freepik