Solutii

Goodyear echipează modelul Citroen Oli cu anvelopele concept Eagle Go

9
min
30/9/2022

Anvelopele concept Eagle GO sunt realizate aproape în totalitate din materiale sustenabile.

Compania Goodyear Tire & Rubber a dezvoltat, folosind o gamă largă de materiale sustenabile, anvelopele concept Eagle GO pentru noul autoturism concept, Citroën oli. Eagle GO este al treilea model de anvelope concept de la Goodyear, dezvoltat alături de Citroën, fiind creat pentru a optimiza eficiența, durabilitatea și confortul.

Compus de cauciuc din materiale sustenabile

Compusul benzii de rulare, partea anvelopei care se uzează, este realizat aproape în întregime din materiale sustenabile sau reciclate. Printre aceste materiale se numără uleiul de floarea soarelui, rășini de pin, cauciuc natural și siliciu obținut din cenușa cojilor de orez. Aceste materiale sunt descrise mai jos.  

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

Uleiurile de floarea soarelui și rășinile de pin sunt produse regenerabile care înlocuiesc uleiurile pe bază de petrol. Aceste materiale sunt folosite pentru a produce „Cerneală Vegetală” pentru imprimante. Scopul Goodyear este de a înlocui complet uleiurile derivate din petrol din componența produselor sale până în 2040.

Cauciucul natural, obținut din arborele Hevea brasiliensis, este folosit pentru a înlocui cauciucul sintetic, iar pentru producerea sa sunt folosite metode responsabile de agricultură și cultivare.

Siliciul obținut din cenușa cojilor de orez poate reduce cantitatea reziduurilor. Acest material a mai fost folosit în componența betonului armat.

Bandă de rulare regenerabilă

Anvelopele concept Eagle GO pot fi reînnoite de două ori în decursul ciclului de utilizare, ceea ce duce la prelungirea duratei de viață.

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc

Goodyear își propune ca anvelopele concept Eagle GO să aibă o rezistență de până la 500,000 km, datorită carcasei ce poate fi refolosită, dar și a benzii de rulare regenerabile.  

Tehnologie Inteligentă

Anvelopele concept Eagle GO utilizează tehologia Goodyear SightLine  care include un senzor de monitorizare a parametrilor ce indică starea anvelopelor. Această tehnologie este deja implementată de Goodyear pentru clienții de flote și poate reduce semnificativ cantitatea de deșeuri, dar și îmbunătăți eficiența prin menținerea presiunii și condiției ideale a anvelopelor.

Monitorizarea anvelopelor reprezintă un factor important în a determina dacă și când acestea pot fi reînnoite, astfel îmbunătățind circularitatea și eficiența. Implementarea acestei tehnologii pentru anvelopa concept Eagle GO se aliniază obiectivului Goodyear de a reinventa anvelopele și serviciile, oferind informații care au la bază date și senzori, în toate produsele noi până în 2027.

Anvelopele concept sunt oportunități pentru Goodyear de a cerceta și de a dezvolta tehnologii de ultimă oră care pot fi integrate în dezvoltarea produselor de serie. Rezultatele acestui proiect vor consolida viitorul companiei ca facilitator de mobilitate care aduce constant elemente de inovație în produsele și serviciile oferite.