Stiri

Energie verde pentru stânele din munții din Vâlcea

6
min
6/7/2022

Proiectul de punere în valoare a produselor tradiționale, dar și a turismului montan va fi extins la nivel național.

Sub sloganul „Energia Curată care ne unește”, Asociația Energia Inteligentă realizează în acest an un proiect-pilot de îmbunătățire a vieții celor care trăiesc și își desfășoară activitatea în sălașurile montane de păstorit din zona Vâlcea, informează Agenția de presă Rador.

Ulterior, proiectul de punere în valoare a produselor tradiționale, dar și a turismului montan va fi extins la nivel național, a declarat președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.

”E un proiect-pilot, lansat anul acesta, de refacere a 60.000 de metri liniari de drumuri în zona de creastă a munților Căpățânii, dotarea stânelor cu echipamente de producere a energiei electrice, înseamnă cablarea anexelor gospodărești cu sisteme de iluminat și sisteme de forță pentru folosirea mulgătoarelor și a altor aparate electrice.

S-au contactat firme specializate în reabilitarea drumurilor de munte, pentru inventarierea stânelor, ca și activități de diseminare a păstrării tradițiilor și a folosirii energiei verzi în comunitățile românești, deci proiectul este în derulare”, susține Chisăliță.

Citește și: REPORTAJ Plaja sălbatică de la Corbu, afacere imobiliară avizată de guvernatorul Rezervației Biosfera Delta Dunării 

Prin refacerea căilor de acces către stânele din Munții Căpățânii și instalarea de surse curate de energie, se deschid noi posibilități de dezvoltare a turismului, subliniază Dumitru Chisăliță.

”Discutăm de situația în care 60 la sută dintre stânele de altitudine sunt părăsite în momentul de față, unul dintre motive fiind lipsa condițiilor de viață acolo, dar și lipsa căilor de acces.

Citește și: ANALIZĂ Editarea genelor plantelor, un mod inovativ și eficient de a răspunde exigențelor cauzate de schimbările climatice

Altă situație este determinată de faptul că oamenii nu pot să-și desfacă produsele, iar printr-un astfel de proiect creăm posibilitatea ca oameni care sunt interesați de mișcare, de stat în aer liber, să ajungă în proximitatea stânelor, să se bucure de peisaje dar și să plece cu niște produse sau chiar să servească niște produse tradiționale și ecologice în același timp”.

Sursa foto: Bill Boaden/ Creative Commons Licence